Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Elizabeta Samara, performanță fantastică! A câștigat al 3-lea trofeu consecutiv în Champions League

Nicu Savin

Actualizat 27/04/2024 la 09:11 GMT+3

Elizabeta Samara a obținut al 3-lea triumf consecutiv în Champions League și al 5-lea din carieră. Românca a adus punctul decisiv al echipei sale, KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg (Polonia), în manșa secundă cu Etival ASRTT (Franța).

Elizabeta Samara

Credit imagine: Getty Images

Elizabeta Samara a împlinit de curând 35 de ani, dar continuă să scrie istorie în tenisul de masă european. Aseară, sportiva noastră a pus umărul la câștigarea trofeului Champions League de către echipa sa de club, KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg.
Formația poloneză s-a impus în ambele manșe din finală contra franțuzoaicelor de la Etival ASRTT (3-2 în tur și 3-1 în retur). Samara a pierdut singurul meci pe care l-a jucat în turul din Franța (2-3 la seturi cu Marie Migot), dar și-a luat revanșa în partida retur. Românca a câștigat cu 3-2 (11-7, 11-8, 9-11, 6-11, 6-5) și a adus astfel punctul decisiv pentru echipa sa.

Elizabeta Samara a câștigat Champions League pentru a 5-a oară în carieră

"Ce meci! Sunt încântată de performanța întregii echipe. În această seară mi-am arătat puterea mentală, întrucât meciul ar fi putut merge în orice direcție. Sunt încântată că am ieșit câștigătoare de data aceasta", a declarat Samara la finalul disputei.
Pentru Elizabeta Samara e al 3-lea titlu consecutiv în Champions League cu formația poloneză și al 5-le al carierei. Aflată momentan pe locul 34 în lume, românca are în palmares 22 de medalii la Campionatele Europene, dintre care 8 de aur (3 cu echipa, două la dublu, două la dublu mixt și una la individual, în 2015).
Forma bună arătată de Samara în acest sezon este o veste excelentă în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Paris. România este calificată cu echipa la întrecerea supremă din sportul mondial și visează la o medalie istorică. Pentru Samara va fi greu să-și încununeze cariera cu o medalie olimpică la simplu, dar poate pune ajuta enorm în concursul pe echipe, unde șansele sunt mai mari, mai ales dacă tricolorele vor prinde și un culoar favorabil. La Paris, din echipa României vor mai face parte, cel mai probabil, Bernadette Szocs (locul 10 mondial), Adina Diacono (48) și Andrea Dragoman (58).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo