Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România are trei medalii asigurate la Mondialele de juniori de tenis de masă

Ion Alexandru

Publicat 05/12/2021 la 10:11 GMT+2

Avem încă o generație excelentă la tenis de masă. Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Iulian Chirița, Dragoș Bujor și Bianca Mei-Roșu sunt ăn semifianle la Mondialul rezervat juniorilor care se dispută în Portugalia.

România are o nouă generație foarte bună la tenis de masă

Credit imagine: Eurosport

Sportivii români şi-au asigurat trei medalii în probele individuale la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori de la Vila Nova de Gaia (Portugalia), în urma meciurilor de sâmbătă.
Astfel, la categoria Under-19, perechea Darius Movileanu/Eduard Ionescu s-a calificat în semifinalele probei masculine de dublu, după 3-0 în optimi cu Nicholas Lum (Australia)/Daniel Rinderer (Germania) şi 3-1 în sferturi cu cuplul Andrea Puppo (Italia)/Alexis Lebrun (Franţa), potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă.
În semifinale, Movileanu şi Eduard Ionescu vor înfrunta, luni, cuplul Csaba Andras (Ungaria)/Ivor Ban (Croaţia).
La dublu feminin (U19) ambele reprezentante ale României au pierdut în optimi la dublu: Elena Zaharia şi Jamila Laurenti (Italia) au fost întrecute de japonezele Miyuu Kihara/Haruna Ojio cu 3-0, iar Ioana Sîngeorzan şi Helga Dari (Ungaria) au fost eliminate de cuplul Parleen Kaur (Australia)/Hend Fathy (Egipt) cu 3-2.
La dublu mixt (U19), Darius Movileanu şi Elena Zaharia s-au oprit în sferturile de finală, învinşi de cuplul Samuel Kulczycki (Polonia)/Prithika Pavade (Franţa) cu 3-0. În optimi, Movileanu şi Zaharia au câştigat cu 3-2 în faţa perechii John Oyebode (Italia)/Rebecca Muskantor (Suedia). Eduard Ionescu şi Ioana Sîngeorzan, care au beneficiat în şaisprezecimi de o victorie (3-0) în urma neprezentării perechii Louis Laffineur (Belgia)/Yi-Chen Hsu (Taiwan), au pierdut cu 1-3 în optimi în faţa chinezilor Beixun Zeng/Yangchen Wu.
Citește și:
La Under-15, Iulian Chiriţă şi Dragoş Bujor s-au calificat în semifinalele probei masculine de dublu, după 3-2 cu Lleyton Ullmann (Germnia)/Daniel Berzosa (Spania). În penultimul act, Chiriţă şi Bujor vor înfrunta cuplul rus Ilia Koniuhov/Roman Vinogradov.
La dublu feminin (U15), Bianca Mei-Roşu şi slovena Sara Tokic au pierdut cu 2-3 în sferturi în faţa perechii Suhana Saini (India)/Veronika Matiunina (Ucraina), după ce câştigase în optimi meciul cu americancele Faith Hu/Emily Tan, scor 3-2.
La dublu mixt (U15), Iulian Chiriţă şi Bianca Mei-Roşu au dispus în optimi de cuplul Martin Sip (Cehia)/Dheema Ali (Maldive) cu 3-0, iar în sferturi au învins perechea Leonardo Kenzo (Brazilia)/Veronika Vorobiova (Belarus) cu 3-0, urmând să joace în semifinale contra perechii Yu-An Chang/Pu-Syuan Cheng (Taiwan).
În optimi, Dragoş Bujor şi Veronika Matiunina (Ucraina) au pierdut cu 1-3 în faţa cuplului Milosz Redzimski (Polonia)/Mia Griesel (Germania).

România a cucerit o medalie de bronz prin echipa feminină Under-19

România participă cu 12 jucători la Mondialele de juniori, Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate, Andrei Tomica, respectiv Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Camelia Mitrofan, la Under-19, Iulian Chiriţă, Dragoş Bujor, Luca Oprea, Horia Ursuţ, respectiv Bianca Mei-Roşu, la Under-15.
Articol preluat din Agrepres.ro.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo