Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

2023, anul schimbării totale pentru Novak Djokovic: "În sfârșit și-a asumat imaginea de răufăcător!"

Irina Aldea

Publicat 07/12/2023 la 21:28 GMT+2

Novak Djokovic a avut un an 2023 extraordinar, câștigând aproape toate competițiile pe care le-a jucat. Sârbul și-a schimbat parcă și atitudinea anul acesta. Dacă în trecut încerca să obțină dragostea publicului, anul acesta a intrat în conflict cu toți cei care l-au călcat pe nervi.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic a avut un sezon 2023 reușit din toate punctele de vedere. Sârbul a menținut un raport victorie/înfrângere de 88,7 %, câștigând 56 din cele 63 de meciuri pe care le-a disputat în 2023. El a câștigat în total șapte titluri, printre care Australian Open, Roland Garros, US Open și Turneul Campionilor. Pe lângă toate acestea, și-a asigurat locul 1 mondial la sfârșitul anului pentru a opta oară în carieră, un record absolut.
Pe lângă toate acestea, Nole a câștigat și titlurile Masters de la Cincinnati și Paris, ajungând la un total de 40 de titluri din această categorie, de asemenea un record absolut. Sârbul a părut că se reinventează în 2023, atât pe plan profesional, dar și în raport cu fanii. În trecut se spunea despre sârb că încearcă să se facă plăcut cu orice preț, însă anul acesta a lăsat deoparte amabilitatea și a intrat în conflict cu fiecare persoană din tribune care a încercat să-l scoată din ritm.
CITEȘTE ȘI:

2023, anul schimbării totale pentru Novak Djokovic. Remarca Andreei Petkovic

Apărută recent la podcastul lui Rennae Stubbs, fosta ocupantă a locului 9 WTA, retrasă din tenis încă din 2022, Andrea Petkovic, a abordat multiple subiecte. După ce și-a exprimat îngrijorarea cu privire la Carlos Alcaraz și la accidentările sale repetate, comparându-l în special cu Rafael Nadal, nemțoaica a menționat de această dată noua atitudine a lui Novak Djokovic față de detractorii săi, aplaudând noua abordare a lui Nole:
"Să-l văd pe Novak Djokovic intrând în această eră în care-și asumă imaginea răufăcătorului este tot ce mi-am dorit vreodată de la el. Întotdeauna mi-am dorit ca el să își asume acest rol și să râdă de toată lumea, gândindu-se: 'Sunt mult mai bun decât toată lumea și am de gând să-mi însușesc asta. O să strig la public. Voi sufla sărutări oamenilor care încearcă să mă deranjeze și voi câștiga totul'. Asta e tot ce mi-am dorit vreodată de la el. Așa că sunt foarte fericită. Intră în era răufăcătorilor și sunt foarte fericită pentru asta", a transmis Petkovic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo