A venit confirmarea: Mouratoglou şi Naomi Osaka fac echipă! Replica genială a jurnaliştilor Tennis Updates
Publicat 14/09/2024 la 12:44 GMT+3
Informaţia potrivit căreia Patrick Mouratoglou va fi noul antrenor al lui Naomi Osaka a fost confirmată. Cei doi au fost fotografiaţi în această dimineaţă la o şedinţă de pregătire, în Los Angeles.
Simona Halep & Patrick Mouratoglou
Credit imagine: Getty Images
Naomi Osaka a confirmat despărțirea de Wim Fissette, cel care i-a fost aproape la cele mai mari succese din carieră. Nipona a simţit că tehnicianul belgian nu o mai poate ajuta să progreseze, dar alegerea înlocuirii lui cu Patrick Mouratoglou e relativ surprinzătoare.
Dar lucrurile sunt clare, cei doi fiind surprinşi în această dimineaţă la o şedinţă de pregăitre. Negocierile dintre părţi au început încă dinainte de US Open, Osaka simțind că are nevoie de un suflu nou în echipa sa. Cei doi au ajuns destul de repede la un acord, astfel că de săptămâna aceasta "The Coach" a supervizat antrenamentele cvadruplei campioane de Grand Slam.
Cea mai amuzantă afirmaţie după ce s-a confirmat că Osaka şi Mouratoglou fac echipă
Veste acestei colaborări puţin scontate a generat multe discuţii în presa de specialitate, în contextul în care Mouratoglou a avut probleme legate de imagine la ultima experienţă ca antrenor al unei sportive (cazul de dopaj al Simonei Halep). TAS a concluzionat că românca nu a avut vreo vină în ingerarea substanței dopante, responsabilitatea fiind în întregime a echipei francezului.
Cei mai amuzanţi au fost însă jurnaliştii de la Tennis Updates, care nu au făcut referire la problemele din cazul de dopaj al româncei, ci la ultima colaborare a lui Mouratoglou, cu Rune. Cei doi s-au separat în repetate rânduri, pentru ca danezul să tot apeleze ulterior la antrenorul francez, deşi în multe dintre cazuri despărțirile nu au fost în cei mai buni termeni, ironiile şi cuvintele grele dinspre Holger şi mama sa fiind frecvente.
"O combinaţie interesantă, Osaka avea clar nevoie de o schimbare. Este de asemenea o veste bună pentru Rune, care nu poate să mai apeleze la Mouratoglou pentru a 6-a oară în ultimele 12 luni", au glumit jurnaliştii sursei citate.
Revenită în circuit în acest an, Osaka nu a avut un sezon așa cum spera. A reuşit doar două sferturi de finală, netrecând de turul doi la vreun Grand Slam.
Mai mult, statistica din spatele returului a fost dezastruoasă, acesta fiind motivul principal care a împiedicat-o pe niponă să obţină rezultate mai bune.
Osaka, în 2024:
- 30,3% puncte câştigate la retur pe primul serviciu al adversarei (a 98-a jucătorare într-un astfel de clasament);
- 27,1% gameuri câştigate la retur (locul 93).
De menţionat că Naomi a fost dominantă cu serviciul, câștigând 79,5% dintre gameurile în care a servit (al 5-lea cel mai bun procentaj din WTA). Ca atare, e limpede că returul a împiedicat-o să obţină rezultate pe măsura CV-ului său.
În ceea ce îl priveşte pe Mouratoglou, acesta şi-a îndrumat elevii spre 36 de titluri, 10 dintre acestea fiind de Grand Slam. Cu el în echipă, Halep a câştigat Roger Cup, competiţie de WTA 1000, după ce în prealabil făcuse semifinală la Wimbledon 2022.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo