A venit explicația pentru una dintre cele mai surprinzătoare înfrângeri suferite de Swiatek în 2024

Iga Swiatek a avut un an 2024 cu multe urcușuri și coborâșuri, trecând de la titlul cucerit la Roland Garros, la un final foarte slab de sezon, pentru că a fost serios afectată de cazul de dopaj în care a fost implicată. Totuși, unul dintre cele mai surprinzătoare eșecuri ale sale au venit în primăvară, contra Annei Kalinskaya, la Dubai, dar echipa polonezei a dezvăluit că aceasta suferea de Covid

Iga Swiatek, Dubai 2024

Credit imagine: Getty Images

Iga Swiatek a început anul ca lider mondial, însă nu a reușit să-și mențină acest statut până la final, din varii motive. Poloneza a avut o cădere evidentă în a doua parte a sezonului, iar ulterior toată lumea a înțeles că acest lucru s-a datorat cazului de dopaj în care a fost implicată și care a afectat-o foarte mult.
În debutul anului, Swiatek a strălucit la United Cup, unde a câștigat toate cele 5 meciuri pe care le-a jucat, dar la Australian Open a suferit o mare dezamăgire, fiind eliminată de Linda Noskova în turul 3. Perioada următoare a demonstrat că eșecul de la antipozi a fost doar un accident, pentru că Iga a defilat la Doha, cucerind trofeul fără să piardă set.
Poloneza a continuată să-și distrugă adversarele și celălalt turneu important din Orientul Mijlociu, la Dubai, ajungând în semifinale după victorii categorice cu Sloane Stephens, Elina Svitolina și Qinwen Zheng. Toți specialiștii o vedeau pe poloneză deja în finală, pentru că în penultimul act adversară i-a fost Anna Kalinskaya, dar rusoaica a produs surpriza și s-a impus cu un dublu 6-4.

Iga Swiatek a jucat cu Covid în meciul cu Anna Kalinskaya de la Dubai

Kalinskaya avusese o primă parte de sezon foarte bună, dar avea puține argumente să o învingă pe Swiatek, mai ales în minim de seturi, pentru că poloneza era într-o formă de vis. Există totuși o explicație pentru acea înfrângere greu de pronosticat suferită de liderul WTA la vremea respectivă și anume că Iga a jucat cu Kalinskaya suferind de Covid. Acest lucru a reieșit dintr-un test făcut ulterior, dar echipa polonezei a refuzat să dezvăluie totul pentru a nu se interpreta că se caută scuze pentru acel eșec.
"Echipa polonezei a dezvăluit că Iga a avut ceea ce mai târziu s-a dovedit a fi Covid. A crezut că este o răceală. Tomasz Wiktorowski a spus că nu au dezvăluit imediat după, pentru că nu le-a plăcut niciodată să caute scuze pentru înfrângerile lui Iga. Ea a spus după acel meci că picioarele ei nu au ascultat-o", scrie Punto De Break, după ce Iga a vorbit despre acest subiect la un program TV din Polonia.
Iga Swiatek se pregătește din plin de noul sezon, de la care are așteptări foarte mari. Poloneza și-a demonstrat nevinovăția în cazul său de dopaj și e gata de o nouă etapă în cariera sa, alături de un nou antrenor, Wim Fissette. La fel ca în 2024, cvintupla campioană de Grand Slam va juca la United Cup, o competiție care e programată în perioada 27 decembrie - 5 ianuarie. Ulterior va avea o săptămână de pauză înainte de Australian Open, turneu la care va avea prima ocazie de a reduce din ecartul față de Aryna Sabalenka (poloneza are puține puncte de apărat, pentru că a făcut doar tur 3 în 2024, în timp ce bielorusa e campioană en-titre).
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo