Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Irina Begu, în semifinale la Adelaide după o victorie în două seturi cu Kudermetova

Bianca Dumitru

Publicat 06/01/2023 la 08:24 GMT+2

Irina Begu s-a calificat în această dimineață în semifinalele turneului de la Adelaide, după ce a învins-o în două seturi pe Veronika Kudermetova, sportivă de pe locul 9 WTA, în puțin peste două ore de joc.

Irina Begu

Credit imagine: Getty Images

Irina Begu a obținut, în această dimineață, calificarea în semifinalele turneului de la Adelaide, după ce a învins-o în sferturi, în două seturi, pe Veronika Kudermetova, scor 7-5, 6-4, după două ore și 9 minute de joc.
Românca de pe locul 34 WTA a intrat mai greu în joc, fiind condusă în startul partidei cu 0-3. A reușit, însă, să revină și a preluat conducerea (5-4), iar rusoaica de pe locul 9 mondial nu a mai putut să o oprească din a-și adjudeca primul set.
Apoi, în partea a doua a meciului, duelul a fost ceva mai echilibrat, cele două sportive împărțindu-și game-urile până la scorul de 4-4. Begu s-a desprins apoi pe tabelă și a închis jocul, calificându-se în semifinalele competiției.
Aceasta a fost doar a doua confruntarea între Irina Begu și Veronika Kudermetova. Cele două se mai întâlniseră doar în 2018, la Shenzhen, când rusoaica a câștigat în 3 seturi, scor 6-3, 1-6, 6-7 (5).
Citește și:

Begu, față în față cu Sabalenka în semifinale la Adelaide

Pentru Irina Begu urmează acum, în penultimul act al turneului de la Adelaide, un adversar și mai dificil. Este vorba despre Aryna Sabalenka, ocupanta locului 5 WTA.
Belorusa, a doua favorită a competiției, s-a calificat în semifinale după ce a trecut de Marketa Vondrousova în două seturi, scor 3-6, 5-7, după o oră și 34 de minute de joc.
În cealaltă semifinală de la Adelaide se vor înfrunta învingătoarele din sferturile Noskova - Azarenka și Jabeur - Kostyuk.
Australian Open se vede în săptămâna 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol