Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ajla Tomljanovic, încrezătoare înaintea meciului cu Simona: "Sunt pregătită pentru meciul cu Halep"

Irina Aldea

Publicat 13/01/2020 la 20:55 GMT+2

Ajla Tomljanovic a mărturisit la Adelaide că de abia așteaptă să o înfrunte pe Simona Halep în turul al doilea.

Tomljanovic

Credit imagine: Getty Images

Ajla Tomljanovic (26 de ani, 52 WTA) a prefațat duelul cu Simona Halep, care va avea loc marți, în turul secund al întrecerii WTA Premier din Adelaide, spunând că se simte pregătită pentru confruntarea cu sportiva din România.
Tomljanovic, beneficiară a unei invitații la turneul din țara sa, a avansat în runda secundă a competiției, luni, după ce a învins-o pe kazaha Yulia Putintseva (37 WTA), scor 7-6 (4), 6-2. Sportiva din Australia spune că nu se teme de viitoarea adversară, dar nici de rezultatele din confruntările directe cu Halep, ea având sprijinul publicului.

Tomljanovic, nerăbdătoare să o întâlnească pe Simona Halep la Adelaide

"Nu mă gândesc niciodată dinainte la meciul din turul al doilea. Am zis <Uau, în regulă, Halep!>, dar sunt pregătită pentru această provocare. Îmi doresc astfel de meciuri împotriva jucătoarelor de top. Ce mod mai bune de a face asta decât aici, în Adelaide? (n.r. Susținerea fanilor) poate fi o presiune pozitivă sau negativă. Eu aleg să văd acest lucru ca fiind cel mai bun posibil. Nu contează cât de slab joci, ei te vor susține necondiționat. Tot ce trebuie să faci e să intri pe teren și să lupți. Suporterii iubesc acest spirit de luptă, vor să te vadă că dai tot, lucru care face parte din personalitatea mea", a declarat Tomljanovic, după victoria cu Putintseva.
Simona Halep și Ajla Tomljanovic s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, de fiecare dată impunându-se românca, în trei seturi. S-a întâmplat în turul al doilea de la Cincinnati 2018, scor 4-6, 6-3, 6-3, și în runda inaugurală de la Roland Garros 2019, scor 6-2, 3-6, 6-1. Partida dintre Halep și Tomljanovic este programată marți, nu mai devreme de ora 10:30 (ora României), pe terenul central de la Adelaide. entru Simona Halep, favorită a doua a întrecerii și ocupantă a locului 4 WTA, va fi prima partidă de simplu disputată în sezonul 2020.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo