Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, înainte de debutul la simplu: "Vreau un Grand Slam în 2020. A început să-mi placă"

Irina Aldea

Publicat 13/01/2020 la 15:07 GMT+2

Simona Halep, a patra jucătoare a lumii, va debuta marți în proba de simplu de la Adelaide International.

Halep

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep a fost prima jucătoare de top care și-a dat acordul de a participa la turneul de la Adelaide în urmă cu cinci luni, iar de o săptămână se antrenează la Centrul de tenis Memorial Drive din orașul natal al lui Darren Cahill. Prin urmare, legătura sportivei noastre cu Adelaide este una specială prin intermediul tehnicianului australian.
"Îmi place acest oraș. Este cumva ca orașul meu natal, ca să spun așa, iar Darren este de aici. Adelaide e precum Constanța. Am petrecut Crăciunul aici în urmă cu câțiva ani. Oamenii de aici sunt foarte prietenoși cu mine, mă fac să mă simt foarte bine", le-a spus Simona Halep jurnaliștilor prezenți la Adelaide International.

Simona Halep, despre debutul în 2020

"Mă simt bine, sunt sănătoasă. Nu am nicio problemă și am avut șansa de a mă antrena așa cum trebuie în pre-sezon. Am muncit din greu și mă simt mult mai bine decât anul trecut. Acum trebuie să încep să joc și să văd care e situația. Sunt entuziasmată să fiu aici. Sunt pregătită să debutez mâine în proba de dublu. Nu este ușor, așa că sunt gata pentru bătălii grele anul acesta. Știu că va fi mai dificil la Adelaide, pentru că este primul turneu din an pentru mine, însă greu este pentru toată lumea. Eu mă voi concentra doar asupra mea, așa cum am făcut-o și în trecut", a spus Simona la conferința de presă.
Simona Halep
Dubla campioană de Grand Slam a mărturisit că are ceva emoții înaintea primului meci de simplu din 2020: "Ca să fiu sinceră, nu sunt prea relaxată. Sunt puțin stresată pentru că am muncit din greu în pre-sezon. A fost un lucru bun pentru mine că am venit aici în urmă cu zece zile, însă acum am așteptări mai mari de la mine. Simt presiunea. Darren mi-a spus că pregătirea de dinainte de sezon nu are legătură doar cu această lună, ci cu întreg anul. Așa că am nevoie de meciuri. Obiectivul meu pentru 2020 este, desigur, un titlu de Grand Slam, pentru că a început să-mi placă. Prioritatea mea rămân Jocurile Olimpice. Chiar îmi doresc o medalie, nici nu contează de care sau în ce probă, doar vreau una. Voi face tot ce-mi stă în putință pentru a obține una", a mai spus Simona.
Simona Halep va debuta în proba de simplu în 2020 împotriva australiencei Ajla Tomljanovic, ocupanta locului 52 WTA. Jucătoarea de tenis din Australia a învins-o luni dimineață pe jucătoarea din Kazahstan, Yulia Putintseva, locul 37 WTA, şi s-a calificat în turul doi la turneul de la Adelaide, unde o va întâlni pe Simona Halep.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo