Eurosport
Adio, Roland Garros? Rezultatul RMN-ului l-a dat peste cap pe Jannik Sinner: "Mă voi mai opri puțin"
De
Publicat 05/05/2024 la 17:39 GMT+3
Jannik Sinner s-a retras sâmbătă de la turneul de 1000 de puncte de la Roma, iar în cursul zilei de duminică a susținut o conferință de presă în care a anunțat că există riscul să nu participe nici la Roland Garros, după ce rezultatul RMN-ului este mai rău decât s-ar fi așteptat.
Jannik Sinner
Credit imagine: Eurosport
Jannik Sinner a avut un început de an extraordinar, devenind campion la Melbourne, în primul Grand Slam al anului. Forma foarte bună a italianului este însă umbrită de câteva probleme de sănătate, care sunt mai grave decât păreau inițial.
În ultima săptămână, la Madrid, s-a confruntat cu dureri la șold. A continuat să joace, chiar dacă nu s-a simțit deloc bine, însă până la urmă s-a retras înaintea meciului din sferturi, pentru a nu risca nimic.
După retragerea de la Caja Magica, Sinner a sperat că ar putea fi apt la turneul de la Roma, chiar din fața propriilor fani, ultimul test înainte de Roland Garros.
Sâmbătă a anunțat însă printr-un mesaj trist că nu va putea fi apt la turneul din Italia, pentru a se recupera în vederea competiției din Franța, însă duminică a venit cu alte vești rele. Italianul a susținut o conferință de presă și a anunțat că problemele sunt mult mai grave decât au părut inițial și că în acest moment se concentrează doar pe recuperare.
După primirea rezultatului de la RMN, acesta a afirmat că nu va merge nici la Roland Garros dacă nu va fi refăcut 100% și că își va lua o pauză mai lungă până când corpul lui va fi pregătit să revină pe teren.
Sinner, în pericol să rateze Roland Garros
Jannik Sinner a afirmat într-o conferință de presă susținută duminică că nu va participa nici la Roland Garros dacă nu va fi refăcut complet, căci în acest moment vrea doar să aibă grijă de corpul său.
"La Roland Garros voi juca doar dacă sunt 100%, dacă există vreun dubiu trebuie să vedem... Unele accidentări pot fi prevenite, altele nu. Până acum am făcut o treabă foarte bună, anul trecut am jucat un sezon întreg fără accidentări și la fel și în acest sezon până acum.
La Monte-Carlo, corpul a răspuns bine, chiar dacă am fost puțin obosit. Îmi place să joc mereu, am fost primul care a spus 'hai să încercăm să jucăm și aici, la Roma'. Nu o văd ca pe o înfrângere, asta este.
Acum voi avea o perioadă fără să joc... trebuie să vedem cum să lucrăm începând de săptămâna viitoare. Este clar că pregătirea pentru Roland Garros nu va fi optimă, vom da tot ce avem mai bun pentru a ajunge acolo în cele mai bune condiții posibile pentru a concura, dar să joci un Slam fără meciuri la Roma nu este ușor.
Cu RMN-ul am văzut că ceva este 100% în neregulă. Cu toate acestea, avem totul sub control. Dacă nu se vindecă 100%, mă voi mai opri puțin. A avea grijă de corp este mult mai important decât orice altceva... Sperăm să ne recuperăm cât mai repede și să revenim mai puternici decât înainte", a spus Sinner la conferința de presă susținută duminică.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo