Adio, Rusia! De azi, Gracheva reprezintă Franța și debutează sub noul steag cu o româncă
Publicat 26/06/2023 la 12:22 GMT+3
Varvara Gracheva a apărut de azi sub steagul Franței în clasamentul actualizat WTA. Primul turneu în care sportiva născută în Rusia își va reprezenta țara de adopție este cel de la Bad Homburg.
Gracheva
Credit imagine: AFP
În vârstă de 22 de ani, Gracheva este o sportivă de mare viitor. Deocamdată a confirmat dor în turnee ITF (a câștigat 7 titluri), dar acest lucru s-a tradus în într-un loc în primele 50 din lume.
Din această săptămână, jucătoarea născută la Moscova va reprezenta Franța, țara de adopție. În clasamentul actualizat, în care figurează pe locul 43 WTA, Varvara are în dreptul său steagul Franței. În primul meci pentru țara de adopție, la Bad Homburg, Gracheva va evolua împotriva unei românce: Jaqueline Cristian.
"Nimeni din Rusia nu m-a contactat în legătură cu schimbarea cetățeniei. Nici înainte ca această decizie să fie cunoscută, nici după.
Locuiesc în Franța de peste șase ani. Aici am o bază bună de antrenament. Îmi place cultura franceză, stilul de viață, oamenii. Vreau să rămân aici pentru totdeauna. Am prieteni aici, mă simt bine în Franța”, a spus Gracheva într-un interviu pentru Sport.pl.
Gracheva este al doilea sportiv important din Rusia care alege Franța în ultimul an, după ce ciclistul Pavel Sivakov, fost loc 9 în Giro 2019, a ales să reprezinte Hexagonul de anul trecut.
Clasamentul WTA actualizat: Krejcikova revine în TOP 10
Cehoaica Barbora Krejcikova, fost lider mondial în 2018, a revenit în primele zece locuri are clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), publicat luni, după ce a jucat finala turneului de la Birmingham.
În top 10 s-au mai înregistrat două schimbări, Jessica Pegula şi Caroline Garcia făcând rocada, americanca urcând pe patru, în timp ce franţuzoaica a coborât un loc.
Poloneza Iga Swiatek conduce în clasament, cu un avans de aproape 900 de puncte faţă de belarusa Arina Sabalenka, în timp ce kazaha Elena Rîbakina este a treia, la aproape 4.000 de puncte.
Cehoaica Petra Kvitova, campioană la Berlin, se menţine pe locul 9, letona Jelena Ostapenko, victorioasă la Birmingham, staţionează pe 17, iar croata Donna Vekic, finalistă la Berlin, a urcat trei poziţii şi este a 20-a.
În continuare, România are patru reprezentante în top 100, Irina Begu se menţine pe 29, Sorana Cîrstea a urcat două poziţii faţă de săptămâna trecută şi e pe 36, Simona Halep, suspendată provizoriu după un test antidoping pozitiv la US Open 2022, a coborât zece locuri şi e pe 50, iar Ana Bogdan rămâne pe 61.
La dublu, ambele românce din prima sută îşi păstrează poziţiile, Gabriela Ruse - 38, iar Irina Begu - 44.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 8.940 puncte
2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 8.066
3 (3). Elena Rîbakina (Kazahstan) 5.090
4 (5). Jessica Pegula (SUA) 4.905
5 (4). Caroline Garcia (Franţa) 4.845
6 (6). Ons Jabeur (Tunisia) 3.492
7 (7). Coco Gauff (SUA) 3.305
8 (8). Maria Sakkari (Grecia) 3.301
9 (9). Petra Kvitova (Cehia) 3.101
10 (12). Barbora Krejcikova (Cehia) 2.830
.................................................................
29 (29). Irina-Camelia Begu 1.342
36 (38). Sorana Cîrstea 1.187
50 (40). Simona Halep 1.000
61 (61). Ana Bogdan 907
133 (131). Jaqueline Cristian 541
161 (160). Elena-Gabriela Ruse 427
210 (209). Irina Bara 345
220 (217). Miriam Bulgaru 334
251 (251). Alexandra Cadanţu-Ignatik 290
283 (283). Cristina Dinu 237
...
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 7.441 puncte
2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 7.036
3 (3). Jessica Pegula (SUA) 6.545
4 (4). Coco Gauff (SUA) 6.455
5 (5). Taylor Townsend (SUA) 4.932
6 (6). Storm Hunter (Australia) 4.640
7 (7). Elise Mertens (Belgia) 4.575
8 (8). Nicole Melichar-Martinez (SUA) 4.560
9 (9). Ellen Perez (Australia) 4.415
10 (10). Veronika Kudermetova (Rusia) 4.230
.......................................................................
38 (38). Elena-Gabriela Ruse 1.832
44 (44). Monica Niculescu 1.615
146 (146). Irina Bara 559
162 (163). Oana Gavrilă 503
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo