Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Garbine Muguruza a câștigat Turneul Campioanelor, după victoria în fața lui Anett Kontaveit

Alex Masgras

Actualizat 18/11/2021 la 12:40 GMT+2

Garbine Muguruza s-a impus la Turneul Campioanelor de la Guadalajara, în urma unei finale câștigate în fața celei mai în formă jucătoare a ultimelor luni, Anett Kontaveit.

Garbine Muguruza

Credit imagine: Getty Images

Garbine Muguruza a câștigat în această noapte pentru prima oară în cariera sa Turneul Campioanelor. Iberica a învins-o în marea finală de la Guadalajara pe Anett Kontaveit, cea mai în formă jucătoare a ultimelor luni din circuitul WTA, scor 6-3, 7-5.
Pentru Muguruza, acesta este al zecelea titlu WTA al carierei, ea devenind și prima jucătoare din Spania care câștigă acest turneu. După ce s-a impus cu 6-2 în primul set, Muguruza a avut emoții în setul al doilea, atunci când Kontaveit a realizat break-ul la 3-3. Cu toate acestea, jucătoarea din Estonia nu a putut încheia setul la 5-4, atunci când a avut la îndemână serviciul, iar Muguruza s-a impus cu 7-5 în al doilea act.
Aceasta este a doua victorie a lui Muguruza în fața lui Kontaveit în doar trei zile, după ce cele două s-au întâlnit și în faza grupelor. Muguruza a încheiat atunci seria fabuloasă a lui Kontaveit de 12 victorii consecutive, ultima înfrângere a jucătoarei din Estonia având loc la Indian Wells, în fața lui Ons Jabeur, jucătoarea în fața căreia s-a calificat la Guadalajara.

Muguruza, prima jucătoare din Spania care câștigă Turneul Campioanelor

Până la partida din această noapte, Spania a mai avut o singură jucătoare în finala Turneului Campioanelor, atunci când fostul lider WTA, Arantxa Sanchez Vicario a ajuns în finala ediției din 1993, unde a fost învinsă de Steffi Graf.
"În acest moment sunt extrem de bucuroasă și ușurată, pentru că a fost un turneu în care am avut dificultăți încă de la început. Înseamnă enorm pentru mine să câștig acest prestigios turneu. Sunt fericită pentru că mi-am demonstrat că pot fi cea mai bună, pot fi 'maestra', cum spunem în spaniolă.
Garbine Muguruza gewinnt die WTA-Finals.
Asta mă ajută foarte mult pentru sezonul viitor. Este cea mai bună răsplată pentru un an foarte lung. Eu și echipa mea am muncit foarte mult. Acest trofeu îmi oferă cele mai bune sentimente. Nu se compară nici măcar cu poziția din clasament. Pur și simplu să îl ating și să îl iau acasă. Când am aflat că se va juca aici (n.r. Mexic), am spus că trebuie să mă calific neapărat. Iar acum, am ajuns până aici", a declarat Muguruza după finală.
Muguruza, în vârstă de 28 de ani, a devenit cea mai în vârstă jucătoare care câștigă Turneul Campioanelor de la Serena Williams în 2014. De asemenea, ea va încheia acest an pe poziția a treia în clasamentul WTA.
Joi continuă Turneul Campionilor de la Torino, în direct și în exclusivitate pe Eurosport 2 și Eurosport Player:
  • Krawietz/Tecău-Granollers/Zeballos, ora 12:30
  • Alexander Zverev-Hubert Hurkacz, ora 15:00
  • Mektic/Pavic-Dodig/Polasek, ora 19:30
  • Daniil Medvedev-Jannik Sinner, ora 22:00
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo