Alcaraz, "distrus" de un fost legendar tenismen. Atitudinea spaniolului din finala Wimbledon, "complet inacceptabilă"
Jimmy Connors, câștigător a două titluri pe iarba de la All England Club, nu a fost deloc încântat de atitudinea pe care a avut-o Carlos Alcaraz în marea finală de la Wimbledon, pe care a pierdut-o în minimum de seturi în fața lui Jannik Sinner.
Sinner - Alcaraz - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz a pierdut finala Wimbledon 2025 în fața lui Jannik Sinner, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Deși toate reflectoarele sunt îndreptate acum spre performanța excepțională a italianului, există și voci din lumea tenisului care analizează în profunzime prestația și, mai ales, atitudinea numărului doi mondial. Una dintre cele mai tăioase reacții vine de la Jimmy Connors, fost lider mondial și dublu campion la Wimbledon.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/13/image-33eb62ca-cbf9-4abb-9910-3d5c9bb285bb-85-2560-1440.jpeg)
TOP 5 puncte din finala masculină de la Wimbledon! Sinner şi Alcaraz, spectacol total
Sursa video: Eurosport
Într-un episod recent al podcastului său, Advantage Connors, americanul nu și-a măsurat deloc cuvintele atunci când a vorbit despre felul în care Alcaraz a abordat duelul cu Sinner. Legendarul fost tenismen din SUA a criticat direct reacțiile spaniolului din timpul meciului și lipsa unui plan B în fața superiorității clare a adversarului.
"Este complet inacceptabil. Nu știu dacă aș fi admis vreodată așa ceva. Orice s-ar întâmpla, trebuie să intri pe teren, să-ți amesteci jocul, să încerci ceva diferit", a spus Connors, citat de Tennis365.
CITEȘTE ȘI:
- Cahill a luat decizia în privința lui Sinner! Rămâne sau pleacă la final de 2025? Ce spun italienii
- Finala de la Wimbledon, un fiasco? "Meciul Sinner - Alcaraz, dezamăgitor. Pare ridicol că spun asta"
Jimmy Connors "n-are milă" de Alcaraz. Ce îi reproșează americanul lui Carlos
Declarațiile vin după ce, la finalul setului al treilea, Carlos Alcaraz a avut un moment de "sinceritate brutală" în fața echipei sale: "De pe fundul terenului, a fost mult mai bun decât mine, mult mai bun". Această remarcă, total atipică pentru stilul combativ al spaniolului, a fost percepută de Connors drept o cedare prematură.
"Știu că spun asta des, dar dacă Planul A nu funcționează, trebuie să te gândești la altceva. La Wimbledon și eu am fost învins de câteva ori. Se întâmplă tuturor", a adăugat americanul, câștigător a opt titluri de Grand Slam între 1974 și 1983.
Critica sa nu s-a oprit însă la nivelul tactic. Fostul campion a subliniat că Alcaraz a dat impresia că a renunțat din punct de vedere mental și nu a arătat voința de a schimba cursul partidei: "Dacă vrei să mă bați, va trebui să mă bați. Eu încerc să joc trei jocuri diferite. Dacă mă învingi în primul și în al doilea, în al treilea voi încerca altceva. Poate nu se vede din tribune, dar e greu să recunoști așa ceva", a explicat Connors, care de-a lungul timpului s-a declarat un mare admirator al lui Alcaraz, dar care de data aceasta a fost extrem de critic.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)