Alcaraz nu-l vede cu ochi buni pe Sinner: "Faptul că WADA a făcut apel nu e un semn bun!"
Eurosport on GoogleAflat la Beijing, acolo unde e deja calificat în sferturile de finală, Alcaraz spune că "nu este un semn bun pentru tenis" faptul că WADA a făcut apel împotriva marelui său rival, Jannik Sinner.
Carlos Alcaraz, Beijing
Credit imagine: Getty Images
Carlos Alcaraz, care l-a învins duminică pe Griekspoor la Beijing, și-a exprimat surprinderea față de redeschiderea cazului de dopaj al lui Jannik Sinner. Carlos Alcaraz a declarat la conferința de presă că "nu este un semn bun pentru tenis în general" că Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) a făcut apel în cazul de dopaj în care este implicat Jannik Sinner, actualul număr unu mondial, care continuă să concureze în circuit în ciuda celor două teste pozitive la clostebol, la începutul acestui an.
Spaniolul, campion anul acesta la Roland Garros și Wimbledon, a fost întrebat de jurnaliști despre decizia surprinzătoare a WADA: "Părea că acest caz a fost închis și brusc, după o lună, revine, ceea ce este surprinzător… da, nu e un semn prea bun pentru tenis în general. E dificil, toată lumea vorbește despre asta. Așa cum am spus și la New York, oamenii îl privesc diferit. Sper ca această situație să treacă în curând și să se poată concentra pe ce iubește cu adevărat", a declarat ibericul, care i-a urat italianului "cele mai bune lucruri pentru viitor".
CITEȘTE ȘI:
- O campioană de Grand Slam, ipoteză care complică și mai mult cazul Sinner! Motivul pentru care WADA a făcut apel la TAS
- Kyrgios, mesaj tranșant către oamenii care îi vor decide soarta lui Sinner: "Sper să nu le pese"
Alcaraz a comentat la Beijing apelul WADA în cazul lui Jannik Sinner
Spaniolul a recunoscut și situația dificilă prin care trece Sinner: "Este impresionant cum continuă să joace la un nivel înalt în ciuda a tot ceea ce se întâmplă în jurul său". În ceea ce privește condiția sa fizică în timpul meciului cu Griekspoor, Alcaraz a subliniat că s-a simțit "foarte, foarte confortabil pe teren" și "destul de, destul de bine din punct de vedere fizic", lucru pe care îl atribuie muncii sale fizice din ultima lună: "Astăzi, să fiu sincer, m-am simțit rapid și agil", a spus el.
Pe de altă parte, după ce și-a adjudecat a 200-a victorie în circuitul ATP, Alcaraz și-a exprimat ambiția de a continua să câștige: "Să obțin 200 de victorii în doar doi ani și jumătate de circuit înseamnă mult pentru mine. Vreau doar să continui". Alcaraz a mai spus că va încerca să revină într-o finală. Următoarea provocare a spaniolului va fi să îl înfrunte pe rusul Karen Khachanov (n.27), despre care avertizează: "Este un jucător dificil de înfruntat. Trebuie să fiu foarte, foarte concentrat pentru că este un jucător foarte solid".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)