Alexander Zverev a spus ce îl oprește din câștigarea unui Grand Slam: "Deseori fac asta ca un adevărat idiot"

Alexander Zverev se numără printre cei mai buni jucători din circuitul ATP care în ciuda talentului lor, nu au reușit încă să își adjudece un titlu de Grand Slam. Recent, "Sascha" a vorbit despre această situație și a dezvăluit și ce îl oprește din a câștiga un astfel de trofeu, în viziunea sa.

Alexander Zverev

Credit imagine: Getty Images

"Sascha" Zverev a câștigat la 27 de ani nu mai puțin de 22 de titluri la simplu în circuitul ATP, printre care se numără și șase turnee de Masters, plus două Turnee ale Campionilor. De asemenea, neamțul are și un titlu olimpic câștigat la Tokyo 2020, însă ceva lipsește în continuare din vitrina sa, un Grand Slam.
Zverev este un tenismen care a ajuns constant în fazele finale ale turneelor de mare șlem, fiind de două ori prezent în ultimul act al unei astfel de competiții. La US Open 2020, neamțul a pierdut în fața lui Dominic Thiem, deși a avut 2-0 la seturi.
Patru ani mai târziu, "Sascha" a dat peste Carlos Alcaraz în meciul pentru titlu de la Roland Garros și a cedat în fața ibericului, deși a avut 2-1 la seturi. Pe lângă cele două apariții din finalele de mare șlem, Zverev a mai fost prezent de alte șase ori în semifinalele unui Grand Slam, cifră care demonstrează că mereu s-a apropiat de un astfel de trofeu.
Citește și:

zverev a explicat de ce nu reușește să triumfe la grand slam-uri

Recent, Alexander Zverev a deschis subiectul legat de imposibilitatea de a se impune într-un turneu de mare șlem și a găsit problema care îi stă în cale. "Sascha" consideră că se întâmplă de multe ori să petreacă prea mult timp pe teren în fața unor adversari pe care ar trebui să îi învingă mai rapid. Neamțul face referire astfel la modul în care până la finalul unui Grand Slam, devine prea obosit să mai dea randament și în ultimul act, fiind obosit de adversari care nu ar trebui să îi pună probleme.
"Deseori joc ca un adevărat idiot preț de cinci ore împotriva unor jucători în fața cărora nu trebuie să joc cinci ore. Sunt un expert la asta", a spus jucătorul de 27 de ani, citat de We Love Tennis.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo