Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alexander Zverev, mărturie sumbră, după accidentarea de la Roland Garros: "Cariera mi-era terminată!"

Irina Aldea

Publicat 24/07/2022 la 14:51 GMT+3

Alexander Zverev, care s-a accidentat în mod crunt la Roland Garros, a dezvăluit că s-a temut pentru cariera lui în acele momente dureroase de la Paris.

Rafael Nadal & Alexander Zverev

Credit imagine: Getty Images

Alexander Zverev, al doilea jucător al lumii, recunoaște că s-a temut de ce este mai rău după ce s-a accidentat la gleznă la Roland Garros. În timpul celui de-al doilea set al semifinalei de la Roland Garros împotriva lui Rafael Nadal, Zverev și-a luxat grav glezna și a început imediat să plângă de durere.
Mulțimea pariziană a rămas tăcută în timp ce Nadal s-a dus imediat pe jumătatea opusă a fileului pentru a verifica dacă Zverev e în regulă. Era evident că Zverev suferise o accidentare gravă la gleznă, iar analizele efectuate după meci au arătat că germanul și-a rupt mai multe ligamente și că trebuie să stea mai mult timp pe bară.
CITEȘTE ȘI:

Alexander Zverev s-a temut pentru ce e mai rau la Roland Garros

"La început, bineînțeles, te gândești că ți s-a terminat cariera", a declarat Zverev pentru Sky Deutschland. "Nu îți mai poți mișca piciorul, ai auzit sunetul de rupere. O anumită teamă este deja prezentă în acel moment. A fost doar un moment amar pentru mine. Meciul împotriva lui Rafa, încă mai cred că ar fi putut merge în ambele sensuri. Apoi o finală împotriva lui Caspar Ruud: Cred că puteam să o fac. O victorie de Grand Slam, numărul unu în lume și așa mai departe", a mai spus Zverev.
La începutul turneului, Zverev a menționat că are 25 de ani și că acum este vorba doar despre acea victorie despre care toată lumea vorbește. "Nu poți anticipa aceste lucruri", a explicat el. "M-am accidentat pe terenul de tenis, pot trăi cu asta. M-am accidentat făcând ceva ce îmi place să fac. Și am încercat să joc unul dintre cele mai importante meciuri împotriva unuia dintre cei mai mari jucători din lume", a spus Zverev.
Zverev face progrese importante în urma operației la gleznă, întrucât săptămâna trecută a dezvăluit că nu mai folosește cârje. US Open începe pe 29 august, iar Zverev speră că va putea concura la ultimul turneu de Grand Slam al anului, în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo