Alexander Zverev se dă bătut! "Pur și simplu nu cred în mine, îmi lipsește orice fel de credință"

Alexander Zverev a trecut printr-un an foarte complicat, având atât probleme fizice, cât și la nivel mental, el recunoscând acest aspect în urmă cu mai multe luni. Analizând sezonul pe care l-a avut, germanul a ținut un discurs sobru, spunând că nu mai are încredere în jocul său.

Alexander Zverev

Credit imagine: Getty Images

Alexander Zverev se pregătește să încheie un sezon complicat, deși rezultatele înregistrate până destul de recent nu au fost neapărat dezamăgitoare.
Anul a început cum nu se poate mai bine pentru german, el ajungând în finală la Australian Open, pierdută însă în fața lui Jannik Sinner. Mai apoi, până în luna iunie, a disputat alte două finale, una dintre ele câștigată, la Munchen.
Totuși, Zverev se confruntă cu probleme la nivel mental, el recunoscând acest lucru după dezastrul de la Wimbledon, unde a fost eliminat încă din primul tur, acea înfrângere dovedindu-se a fi începutul declinului.
La US Open, Zverev a ieșit încă din runda a 3-a, iar înfrângerea cu Rinderknech din această săptămână de la Shanghai a fost a 5-a în ultimele opt meciuri disputate de numărul trei mondial, o statistică necruțătoare.
Acum, după eliminarea de la turneul din China, Alexander Zverev a ținut un discurs sobru și a părut foarte resemnat, el punctând că nu mai are încredere în jocul său. În plus, el a spus că ultima dată când a jucat fără dureri la spate se întâmpla în Australia, la începutul sezonului.
"Ultima dată când am jucat fără durere a fost în Australia. A fost un an foarte greu din punct de vedere fizic, problemele de spate nu se opresc. Sunt prins într-o adevărată luptă cu mine însumi, pentru că am o neîncredere uriașă în jocul meu.
Pur și simplu nu cred în mine, îmi lipsește orice fel de credință și încredere în mine. Joc un tenis groaznic, iar bilanțul sezonului meu este cu adevărat prost", a declarat Alexander Zverev pentru .
Totuși, în ciuda dezamăgirii și a formei slabe, Alexander Zverev este aproape de calificarea la Turneul Campionilor, el aflându-se pe poziția a 4-a în ierarhia din acest an. În plus, are șanse importante să își păstreze poziția a 3-a în clasamentul general.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo