Ana Bogdan revine pe teren! Primul turneu la care va participa după pauza îndelungată
Ana Bogdan a intrat ultima dată pe teren în luna iulie, la Iași, iar la finalul partidei cu Gracheva a oferit o conferință de presă emoționantă. Acum, după o pauză de șase luni, ea va reîncepe să joace și s-a înscris la o competiție ITF din Polonia.
Australian Open 2026, LIVE pe Eurosport și HBO Max, în perioada 18 ianuarie - 1 februarie
Sursa video: Eurosport
Perioada 2022-2024 a fost una de excepție pentru Ana Bogdan. Sportiva, ajunsă acum la 33 de ani, reușea să treacă de primele două tururi la Roland Garros (2024) și Wimbledon (2023). În plus, ea a disputat singurele ei finale în circuitul WTA, la Varșovia (2022) și Transylvania Open (2024), ambele pierdute.
Totodată, la nivel Challenger, se impunea de două ori la Iași (2022, 2023) și câștiga competiția de la Parma (2023). Aceste rezultate foarte bune au propulsat-o până pe poziția 39 în ierarhia WTA (24 iulie 2023) și a fost o prezență constantă în top 100 mondial.
Totuși, un scurtcircuit s-a produs în startul anului 2025, iar în luna iulie a anului trecut a intrat ultima dată pe teren, pierzând în primul tur la Iași, scor 5-7, 2-6, în fața Varvarei Gracheva.
Ana Bogdan revine pe teren
După ce partida cu sportiva din Franța s-a încheiat, Ana Bogdan a ținut o conferință de presă emoționantă, vorbind printre lacrimi și precizând că are un deadline în minte când va decide dacă va continua în tenis sau se va retrage.
"Tenisul va fi întotdeauna o parte din mine, dar nu e totul. Nu vreau să spun nimic acum, încerc să îmi mai dau puțin timp. Există un deadline... am avut multe obiective, am avut obiectiv top 30. Uneori îți faci planuri și viața îți dă cu totul altceva.
Se apropie de final... am spus că tenisul reprezintă drumul spiritual și că, la finalul acestui drum, mă regăsesc pe mine. Sper să mai fie încă ceva acolo. Este greu să iau o astfel de decizie după 20 de ani. Stau foarte bine să mă gândesc dacă vreau sau nu vreau și ceva mă împinge să continui, dar știu că nu mai e mult", este o parte din declarația dată la acea vreme de Ana Bogdan.
În cele din urmă, după șase luni, Ana Bogdan a hotărât să îi dea tenisului încă o șansă și apare pe lista sportivelor înscrise la un turneu ITF W75 din Polonia, organizat în Leszno între 19 și 25 ianuarie. Aflată acum pe poziția 515 în lume (448 când s-a întocmit lista participantelor la turneu), Ana Bogdan va fi nevoită să treacă de calificări pentru a ajunge pe tabloul principal al competiției.
Rămâne de văzut cum se va prezenta românca la Leszno și dacă va avea forța să revină în topul celor mai bune românce din circuitul WTA.

Ana Bogdan, pe lista sportivelor înscrise în calificări la turneul din Leszno (sursă: site-ul oficial la ITF)
Credit imagine: From Official Website
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)