Anca Todoni, succesul carierei! Românca e campioană la WTA 125 Bari și urcă 43 de locuri în clasamentul mondial
Publicat 09/06/2024 la 22:57 GMT+3
Românca Anca Todoni a câştigat, duminică seara, cel mai important titlu din carieră, la turneul WTA 125 de la Bari (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a învins-o în finală pe maghiara Panna Udvardy cu scorul 6-4, 6-0.
Anca Todoni
Credit imagine: Getty Images
Anca Todoni (19 ani, 179 WTA) a obţinut victoria după 66 de minute în faţa unei adversare mai bine cotate (25 ani, 132 WTA).
În primul set s-a mers cap la cap până în ultimul ghem, în care românca a reuşit break-ul şi a câştigat cu 6-4. Todoni a dominat categoric setul al doilea, adjudecat la zero. Udvardy nu şi-a creat nicio şansă de break în acest meci.
Anca Todoni, campioană la Bari
Anca Todoni a fost răsplătită cu un cec de 13.040 euro şi 125 de puncte WTA, iar Udvardy s-a ales cu un cec de 7.390 de euro şi 81 de puncte WTA, potrivit AGERPRES.
În urma acestui succes, românca va bifa de luni cea mai bună clasare a ei în ierarhia mondială, locul 136, la doar 19 ani, făcând un salt de 43 de poziții după acest titlu.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo