Anca Todoni vs Irina Begu, pentru un loc în semifinalele de la Cali. Româncele, în formă grozavă
Actualizat 07/11/2024 la 09:21 GMT+2
Anca Todoni - Irina Begu este duelul de gală din sferturile turneului Challenger de la Cali. Sportiva de 20 de ani din Timişoara își continuă parcursul formidabil din ultima perioadă şi o va întâlni în premieră pe veterana din Bucureşti.
Anca Todoni
Credit imagine: Getty Images
Todoni, care a cucerit duminică titlul WTA 125 la Santa Cruz (Bolivia), după o finală cu Arango (7-6, 6-0), merge "ceas" şi la Cali, în Columbia.
După 6-0, 6-0 în primul tur cu Okalova, Anca a trecut în această noapte şi de sportiva din Argentina, Solana Sierra, clasată pe locul 156 WTA, scor 6-4, 7-6. Românca, a 8-a favorită a competiției, a impresionat cu primul serviciu, câștigând 83% dintre punctele puse în joc când acesta a intrat şi a fost extrem de concentrată în momentele cheie ale fiecărui final de set.
Todoni vs Begu pentru un loc în semifinalele de la Cali
Pentru Todoni, urmează un sfert de foc împotriva altei românce, Irina Begu. Clasată pe 102 WTA, bucureşteanca şi-a luat o lună de pauză, după Beijing şi Wuhan, iar în Columbia a arătat excelent în primele două tururi.
Mai întâi, Begu s-a impus cu 6-1, 6-2 în faţa sportivei din Peru, Perez Alarcon, pentru ca în optimi să fie la fel de dominantă, 6-2, 6-2 cu reprezentanta gazdelor, Arango. Nimeni alta decât adversara lui Todoni din finala de la Santa Cruz, din weekend.
Ca atare, se anunţă un meci extrem de echilibrat între Todoni şi Begu, miza fiind reprezentată şi de pătrunderea în top 100 WTA. Irina şi-ar asigura revenirea între cele mai bune 100 de jucătoare ale lumii cu un succes, în timp ce Anca are nevoie să câştige turneul pentru a fi în premieră în acest top select.
Cele două nu s-au mai întâlnit până acum, astfel că e interesant să vedem dacă forma şi calitățile fizice superioare ale lui Todoni vor fi peste experienţa acumulată de Begu.
7 victorii la rând are Anca în circuit, amintindu-ne de forma din vară, când reuşea să se impună în 10 din 11 partide la Bari, Gaiba şi Wimbledon. La All Enland Club, tânăra de 20 de ani a evoluat în premieră pe tabloului principal al unui Grand Slam, după ce a trecut de calificări. A reuşit chiar să facă tur doi la Londra, dar ghinionul a făcut ca în manşa secundă să dea peste Coco Gauff, care la acel moment era pe locul 2 în lume, peste Sabalenka.
De notat că turneul de la Cali a fost câştigat de Begu în 2011, ea făcând atunci dubla: s-a impus şi în proba pe echipe, alături de Elena Bogdan. Irina nu e însă ultima sportivă din România care să se fi impus la competiţia găzduită de Columbia, pentru că în 2012 Alexandra Dulgheru devenea campioană, după ce s-a impus atât în semifinală, cât şi în finală în set decisiv.
Duelul dintre Anca Todoni şi Irina Begu va avea loc în această seară, în jurul orei 21:30-22:00, în funcţie de evoluţia partidelor programate înainte.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo