Andy Murray este fanul serialului-documentar al celor de la Netflix, Drive to Survive, în care fanii Formulei 1 au șansa de a fi mai aproape de favoriții lor, în ipostaze "interzise" publicului până de curând. De la apariția Drive to Survive, Formula 1 s-a bucurat de o creștere a audiențelor tv și a popularității, în mod special în Statele Unite ale Americii.
Alături de Amazon Prime, Andy Murray a făcut ceva asemănător cu un film-documentar care s-a concentrat pe recuperarea sa în perioada 2017-2019.
"O știam pe doamna care a filmat, așa că am avut încredere în ea. Altfel nu aș fi avut. Am petrecut foarte mult timp împreună, a fost alături de mine în timpul operației și în cele mai grele momente. Lucruri pe care le-aș discuta în mod normal numai cu familia sau prietenii apropiați.
Australian Open
Novak Djokovic nu mai are acces nici la turneele din Spania dacă nu se vaccinează!
ACUM 2 ORE
Dar pentru că am avut încredere în ea, am simțit că pot să mă deschid cu adevărat și să fiu sincer, că nu o să fiu păcălit. M-am simțit confortabil să fiu eu, să fiu vulnerabil, să fiu oricum în fața ei", a declarat Andy Murray pentru Eurosport.

Andy Murray crede că lumea tenisului nu este atât de deschisă pentru o astfel de experiență

În urma unui astfel de proiect, tenisul ar avea numai de câștigat, crede Andy Murray. Cu toate acestea, el se teme că nu toți oamenii ar fi deschiși în fața unei astfel de experiențe:
"Aș fi deschis unor documentare asemănătoare în tenis, deoarece sunt foarte multe lucruri care pot ajuta sportul. Vorbim de ambele tabere, atât sportivii, cât și mass-media. Nu spun că toată lumea înțelege, dar avem nevoie să înțelegem că aduce beneficii.
Nu cred că lumea tenisului este suficient de deschisă pentru a permite așa ceva. E dificil, tocmai pentru că e ceva genial. Foarte multă lume vorbește despre Drive to Survive. M-am uitat și eu la câteva episoade. Nu m-am uitat la tot, dar da, mi-a plăcut și cred că ar fi ceva foarte bun pentru tenis.
Dar ca așa ceva să funcționeze, oamenii care filmează trebuie să aibă acces peste tot. Toți jucătorii trebuie să fie confortabil cu asta. Dacă văd că sunt răsplătiți, poate financiar, atunci sunt sigur că vor fi de acord. Mulți jucători ar fi deschiși să facă asta, dar trebuie să ai încredere și în oamenii care te filmează.
Au fost documentare în trecut care au filmat echipe și nu a mers totul foarte bine. Au fost echipe de fotbal care nu au ieșit bine din aceste documentare. Eu cred că trebuie să fie făcut cum trebuie, iar dacă există un nivel ridicat de respect între sportivi și oamenii care filmează, cred că ar ieși ceva foarte bun", a mai spus Andy Murray.
Andy Murray se pregătește intens pentru Australian Open. Fostul număr 1 mondial a participat săptămâna trecută la Mubadala World Championship Tennis, la Abu Dhabi, acolo unde a disputat trei partide. Acesta i-a învins pe Dan Evans și Rafael Nadal și a fost învins în ultimul act de Andrey Rublev.
Australian Open
Tsitsipas - Ymer - Australian Open
ACUM 2 ORE
Australian Open
Emma Răducanu, realistă după prima victorie la Australian Open! Cum a încercat să cucerească fanii
ACUM 3 ORE