Câștigător la US Open, în 2003, Andy Roddick nu este pregătit să desemneze un jucător dintre Federer, Nadal și Djokovic care să câștige această titulatură, de cel mai bun tenismen din istorie. Americanul este de părere că ar fi prea devreme pentru a da un verdict în privința celor trei sportivi care au scris istorie în sportul alb.
E întotdeauna nevoia asta să discutăm despre cine este cel mai mare tenismen din toate timpurile și sincer să fiu, cred că acum este o întrebare stupidă. E ca și cum i-ai înmâna cuiva premiul Oscar înainte de a termina de urmărit un film. Nu are niciun sens să desemnezi un jucător, ceilalți doi se vor simți nerespectați. Cred că suntem norocoși să-i avem încă în circuit pe Novak, Roger și Rafa, toți în același timp. Sper ca Murray să revină și el. E prematur să răspundem acestei întrebări și știu că toată lumea vrea să poarte această discuție, dar e prea devreme.

Cursa dintre Federer, Nadal și Djokovic, din ce în ce mai strânsă

Tenis
Federer, Nadal și Djokovic, puși la zid: "Le lipsește autenticitatea! Fanii vor emoție!"
ACUM 9 ORE
Roger Federer este în acest moment cel mai titrat jucător de tenis din istorie, cu 20 de titluri de Grand Slma în palmares, însă Rafael Nadal se apropie amenințător. Marele campion iberic are în palmares 19 titluri majore și a arătat de atâtea ori că poate să mai câștige turnee mari. Mai apoi, cel mai tânăr dintre ei, Novak Djokovic, a declarat de mai multe ori că obiectivul lui este să bată toate recordurile existente, fie că țin de numărul de titluri majore sau de clasament.
https://i.eurosport.com/2020/02/02/2768000.png
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Teng Biao, un cunoscut disident chinez, anunț îngrijorător despre Peng Shuai, la CNN
ACUM O ZI
Australian Open
Novak Djokovic, dat de gol? Fost tenismen legendar al Australiei: "Decizia lui mi se pare clară!"
IERI LA 15:27