Antrenorul Arynei Sabalenka a luat poziție în controversa Rybakina-Vukov: "Au fost probleme interne"

Anton Dubrov, antrenorul Arynei Sabalenka, a vorbit deschis despre controversa din jurul Elenei Rybakina, care s-a despărțit înainte de US Open de antrenorul Stefano Vukov și există multe întrebări fără răspuns privind relația dintre cei doi. Dubrov este convins că au existat tensiuni mari între kazahă și fostul antrenor și suspectează că jucătoarea a cerut ca Vukov să fie șters de pe lista WTA.

Elena Rybakina, alături de fostul său antrenor, Stefano Vukov

Credit imagine: Getty Images

Elena Rybakina traversează o perioadă extrem de complicată în carieră. Kazaha s-a retras în timpul sau înaintea a foarte multe turnee în acest an, invocând de fiecare dată diverse probleme medicale, dar există zvonuri că starea psihică a fostei campioane de la Wimbledon e una delicată.
Înainte de US Open, Rybakina a anunțat brusc despărțirea de antrenorul Stefano Vukov, iar acesta a dispărut imediat de pe lista antrenorilor acreditați în circuitul WTA. Cum forul care conduce tenisul feminin nu a explicat motivul au luat naștere diverse speculații privind relația pe care acesta a avut-o cu sportiva.
Rybakina nu a vorbit nici ea despre situația stranie, ci s-a rezumat să anunțe că nu va participa la niciunul dintre turneele din Asia. Oficial, absența ei se datorează problemelor fizice, dar există temeri că sportiva ar fi intrat într-o depresie, totul din cauza a tratamentului la care a fost supusă de fostul antrenor.

Antrenorul Arynei Sabalenka suspectează că Elena Rybakina a cerut ștergerea lui Stefano Vukov de pe lista WTA

Experții din lumea tenisului s-au ferit să vorbească cu subiect și predicat despre controversa Rybakina - Vukov, lucru normal în condițiile în care niciuna dintre părți nu a declarat nimic în acest sens. Totuși, există și persoane implicate în sportul alb care au luat atitudine. Andy Roddick a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că se așteaptă să apară vești proaste pe această temă, iar Anton Dubrov e și el de părere că între Rybakina și fostul său antrenor au existat tensiuni mai mari decât se știe.
Antrenorul Arynei Sabalenka a subliniat că nu cunoaște detalii, dar suspectează că Stefano Vukov a fost șters de pe lista antrenorilor WTA la cererea Elenei Rybakina, probabil pentru că cei doi s-au certat foarte tare. Dubrov a dezvăluit că îi va cere personal explicații lui Vukov dacă în viitorul apropiat nu se va face lumină în acest caz.
"Tenisul e un sport individual, ce se întâmplă în cadrul echipelor rămâne acolo, din cauza competiției. Și se întâmplă rar să intri în spațiile personale ale altei echipe (…) Dar poate s-au certat atât de mult încât ea a contactat WTA pentru a le cere să-l șteargă de pe listă, pentru că el o antrena. Au fost probleme interne. S-a întâmplat în timpul US Open, nu prea am vrut să-i scriu, pentru că am vrut să păstrez atenția asupra echipei mele. Dacă nu sunt vești, îi voi scrie lui Stefano să-l întreb care este situația.", a spus Dubrov într-un interviu acordat pentru tennis365.com.
În urmă cu câteva zile, Sonya Tartakova, o cunoscută jurnalistă din Rusia, țara natață a Elenei Rybakina, a oferit în premieră detalii despre posibilele cauze ale problemelor fostei campioane de la Wimbledon.
Potrivit acesteia, relația dintre Vukov și Rybakina ar fi fost extrem de toxică, tehnicianul comportându-se foart urât cu sportiva. Extrem de sensibilă, jucătoarea care acum reprezintă Kazakhstanul nu ar mai fi suportat un asemenea tratament și a clacat.
"Mulți oameni nu înțeleg motivele din spatele acestor probleme de sănătate ale Elenei. Ultima oară s-a spus că ar fi vorba de probleme la spate. Acesta e motivul oficial. Tot la modul oficial, s-a vorbit despre probleme la stomac pe care le-a avut de-a lungul anului.
Oameni care au fost implicați în cariera ei profesionistă susțin că ea e sub un stres enorm și că toate probleme sunt psihosomatice. E într-o stare precară și nu poate juca. Totul ca urmare a presiunii uriașe pe care fostul antrenor, Vukov a pus-o. Acesta, de altfel, a fost prezent inclusiv la US Open, gata să continue colaborarea, dar Elena a spus stop. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar, de-a lungul timpului, Stefano nu a fost atitudinea corectă pentru cineva care trebuie să îți fie mentor. A "mâncat-o" pe Lena, așa cum susțin apropiații.
Părinții Lenei au fost alături de ea, dar se crease deja un cerc vicios, pentru că Vukov era alături de ea de la 17 ani. Ea și familia sa l-au ales și e clar că s-au câștigat atât de multe trofee și datorită lui. În cele din urmă, părinții au fost cei care au făcut lobby pentru schimbarea lui, Lena era sub o presiune mare, era insultată. Cuvinte murdare veneau mereu dinspre buzele lui Vukov.
Acum, ea încearcă să scape de aceste probleme legate de sănătate mintală, dar situația e una cât se poate de dificilă", a explicat cunoscuta ziaristă din Rusia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo