Are Novak Djokovic șanse la Australian Open 2026? Anunțul de "viking" al sârbului: "Reconstruiesc mașinăria!"
Novak Djokovic anunță un plan radical pentru sezonul 2026, în care își propune să-și "reconstruiască mașinăria" și să revină în lupta cu Alcaraz și Sinner. La 38 de ani, sârbul crede că mai poate câștiga titluri majore, iar opiniile experților sunt împărțite între optimism și scepticism.
Djokovic, campion la Atena! Sârbul, cel mai vârstnic câștigător de titlu ATP din istorie (SNTV)
Sursa video: SNTV
Novak Djokovic nu are de gând să renunțe. La 38 de ani, cu 24 de titluri de Grand Slam în palmares și cu generația Alcaraz–Sinner dominând marile turnee, sârbul insistă că nu vrea să audă de retragere și că încă are combustibil pentru un al 25-lea trofeu major. Ultimul mesaj al sârbului îi face pe fani să viseze la o revenire demnă de un scenariu de film.
Carlos Alcaraz și Jannik Sinner și-au împărțit cele patru Grand Slam-uri ale sezonului, iar în duelurile directe de la vârf au fost de neoprit. Cei doi l-au eliminat pe Djokovic în trei semifinale majore: Sinner la Roland Garros și Wimbledon, Alcaraz la US Open. Iar în toate aceste meciuri, diferența a stat în aspectul fizic. În timp ce spaniolul și italianul au rezistat în ritm alert set după set, Djokovic a părut tot mai fragil pe măsură ce partidele avansau.
CITEȘTE ȘI:
- Antrenorul care a refuzat să lucreze cu un membru Big 4: "Era mult prea slab! Nu am vrut asta!"
- Ostapenko, "afacere" complet bizară! Ce a ajuns să facă fosta campioană de la Roland Garros
Novak Djokovic: "Încerc să reconstruiesc mașinăria" – planul pentru 2026
Sârbul știe exact unde a avut de pierdut. Iar la Sky Sports a explicat că obiectivul imediat este transformarea corpului: "Încerc să reconstruiesc mașinăria. Am fost accidentat mai des în ultimele 18 luni, așa că încerc să îmi refac corpul pentru ca începutul sezonului viitor să fie excelent și, sper, să pot concura cu cei mai buni".
Djokovic vizează nu doar rezistență, ci o schimbare care să-i permită să aibă constanță în duelurile lungi cu Sinner și Alcaraz. La începutul anului 2025, o accidentare în semifinala cu Alexander Zverev l-a scos din lupta pentru al 11-lea titlu la Melbourne. Convingerea că ar fi putut câștiga dacă era în formă maximă e tot mai prezentă și în rândul specialiștilor.
Courier, despre Djokovic: "Dacă e în formă, are o șansă reală". McEnroe și Mouratoglou, mai sceptici
Fostul campion american Jim Courier vede un Djokovic încă periculos, cu condiția să fie sănătos: "Cred că dacă e în formă bună, încă are o șansă. Cred că este încă la nivelul acelor jucători, dar e clar, mai ales contra lui Sinner, că i-a fost destul de greu".
Nu toată lumea e convinsă. John McEnroe consideră că lupta devine tot mai dură pentru sârb: "În timp, chiar și pentru el ar trebui să fie tot mai greu, dar asta… a fi la vârf constant și a câștiga tot timpul turnee de Grand Slam, asta va fi mult mai greu".
Patrick Mouratoglou merge chiar mai departe și interpretează declarațiile lui Djokovic drept un semn de nesiguranță: "Este cel mai bun din toate timpurile, fără îndoială. Dar felul în care o spune mă face să simt că nici el nu crede că poate".
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)