Aryna Sabalenka a vorbit despre posibila schimbare a cetățeniei! "Vreau să creadă și ei că pot face asta"

În ultimul timp, tot mai mulți sportivi renunță la cetățenia rusă. Acesta nu este și cazul celor din Belarus, iar Aryna Sabalenka nu va face o excepție, spunând că va continua să reprezinte țara natală, singurul motiv fiind că își dorește să fie un exemplu pentru copiii din Belarus.

Hoddle "Avem cel mai bun jocheu, Tuchel, dar vom vedea ce poate "calul" la Cupa Mondială din 2026"

Sursa video: Eurosport

Un adevărat val de renunțare la cetățenie s-a format în rândul sportivelor din Rusia. Nu mai târziu de această lună, Kamilla Rakhimova a hotărât să înceapă să reprezinte Uzbekistanul, în vreme ce Anastasia Potapova, campioana de la Transylvania Open, va concura sub steagul Austriei.
Principalele motive pentru care rușii hotărăsc să își schimbe cetățenia sunt ajutorul financiar mai generos primit de la alte federații, faptul că locuiesc oricum de mult timp în afara Rusiei, unele drepturi încălcate de statul rus și, uneori, chiar războiul din Ucraina.
Totuși, deși putem spune că aceleași motive le au și sportivii din Belarus, ei nu au recurs până acum la o astfel de decizie radicală și nici Aryna Sabalenka nu o va face.

Aryna Sabalenka vrea să fie un model pentru copiii din Belarus

Este cunoscut faptul că Aryna Sabalenka nu îl susține pe Alexander Lukashenko, președintele Belarusului. Ea a criticat intervenția cu exces de zel a forțelor de ordine la protestele de la începutul anilor 2020 și a spus, cu subiect și predicat, că este de partea Ucrainei în conflictul armat și că nu are cum să susțină războiul.
Totuși, ea continuă să reprezinte țara natală, deși steagul nu apare în dreptul ei, la fel ca în cazul altor sportivi și sportive din Belarus. Acum, ea a vorbit despre posibilitatea de a-și schimba cetățenia, excluzând scenariul, spunând că vrea să fie un model pentru copiii din Belarus, acesta fiind singurul motiv.
"Mereu am fost mândră să reprezint o țară atât de mică. Sunt o insiprație pentru copii de acolo și, de exemplu, să îmi schimb naționalitatea nu este cazul pentru mine, nu vreau să trădez copiii. Vreau să reprezint Belarus doar pentru copii din acea țară, să mă vadă evoluând la un nivel înalt și să fie inspirați de mine.
Prin exemplul meu, dacă eu am fost în stare să ajungă în top din acea mică țară, vreau să creadă și ei (n.r. copiii) că pot face asta", a declarat Aryna Sabalenka, într-o discuție cu Piers Morgan.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a...vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo