Aryna Sabalenka își proclamă titlul de "stăpână absolută" în WTA. Anunțul care le înspăimântă pe rivale
Publicat 20/04/2025 la 12:42 GMT+3
Aryna Sabalenka a fost de departe cea mai bună jucătoare în ultimul an și jumătate, dar bielorusa a impresionat în primul rând pe hard. Acum, în timpul primului mare turneu pe zgură, numărul unu mondial anunță că și-a calibrat jocul perfect și pe zgură, sperând să domine și această suprafață.
Aryna Sabalenka
Credit imagine: Getty Images
În ultimele 16 luni, Aryna Sabalenka a cucerit 3 Grand Slamuri, impunându-se totodată în alte 3 turnee de WTA 1000 (Cincinnati, Wuhan și Miami). Acest lucru s-a tradus într-un avans uriaș în fruntea clasamentului. Deși suntem în aprilie, bielorusa e deja aproape sigură că va fi lider mondial la final de 2025, asta și în condițiile în care Swiatek, a doua clasată, e complet ieșită din formă (poloneza are 4000 de puncte de apărat la următoarele 3 mari turnee, Madrid, Roma și Roland Garros, ea impunându-se la toate aceste competiții în 2024).
Vulnerabilitatea Sabalenkăi era dată de zgură, cu excepția a două turnee la Caja Magica, ea nereușind să obțină vreun trofeu important pe suprafața roșie. Acest lucru se va schimba, probabil, în 2025, dacă ne raportăm la încrederea pe care o afișează liderul mondial.
Aryna Sabalenka e gata să scrie istorei și pe zgură
Astfel, după calificarea în semifinalele de la Stuttgart, de ieri, scor 6-4, 6-1 cu Elise Mertens, eleva lui Anton Dubrov a dezvăluit că a lucrat enorm pentru a-și perfecționa jocul pe această suprafață, arătându-se extrem de încrezătoare că poate obține rezultate mari și pe zgură.
"Am avut o săptămână la dispoziție pentru a mă antrena pe zgură, înainte de a începe să concurez aici, la Stuttgart. Adevărul este că mă simt din ce în ce mai confortabil, introduc varietate în tenisul meu și mă obișnuiesc să pun mai mult spin pe minge. Mă simt foarte în formă și am mare încredere în progresul meu pe această suprafață.
Cred că voi continua să mă perfecţionez pe zgură pentru că sunt din ce în ce mai capabilă să-mi menţin concentrarea maximă pentru perioade mai lungi de timp şi, din punct de vedere fizic, sunt o jucătoare foarte puternică. Mă văd pregătită pentru bătălii mari pe această suprafaţă şi am înţeles că trebuie să mă grăbesc, așa cum făceam în trecut. Voiam să câştig cu lovituri decisive, dar ajustat puţin tenisul și simt că sunt pregătită de rezultate mari", a spus Sabalenka, în conferința de presă de după sfertul de la Stuttgart.
Marele obiectiv al Arynei e, evident, Roland Garros 2025, unde are o singură semifinală în carieră (în 2023), dar pentru moment se gândește exclusiv la turneul din Germania, unde are "afaceri neîncheiate" din anii precedenți.
"Vreau să câştig în sfârşit Porschele anul acesta. Am pierdut 3 finale aici împotriva numărului unu mondial, așa că am venit la Stuttgart cu un singur gând: "Trebuie să o fac, trebuie să câştig în sfârşit acest turneu". Acum eu sunt numărul unu mondial, așa că sper ca tradiţia din anii anteriori să se respecte", spunea bielorusa acum câteva zile.
În semifinalele competiției, Sabalenka o va întâlni pe Jasmine Paolini, într-o reeditare a semifinalei de la Miami, unde Aryna s-a impus categoric, 6-2, 6-2. Bielorusa are 4-2 la directe cu micuța jucătoare din Italia, dar s-a impus în fiecare din ultimele 3 partide directe în minimum de seturi. În cealaltă semifinală de la Stuttgart se vor duela Ostapenko și Alexandrova, astfel că Sabalenka e mare favorită să câștige primul turneu important pe zgură în 2025.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo