Aryna Sabalenka, pur și simplu genială! Ce a putut să spună după ce Ostapenko a năucit-o în finala de la Stuttgart

Aryna Sabalenka a dat dovadă de clasă după ce a pierdut pentru a 4-a oară finala de la Stuttgart. Bielorusa a avut capacitatea să glumească la finalul finalei pierdute cu Jelena Ostapenko, deși își dorea enorm să câștige Porshce Open, care devenise o mică obsesie pentru ea în ultimii ani.

Aryna Sabalenka

Credit imagine: Getty Images

Aryna Sabalenka pleca mare favorită în ultimul act al competiției din Germania. Nu doar că e de departe cea mai constantă jucătoare din lume, lucru ilustrat de faptul că, deși suntem abia în aprilie, e aproape sigură că va fi lider mondial la final de 2025, dar avea și 3-0 la directe cu Ostapenko.
Bielorusa venea după o serie de 8 victorii la rând și juca a treia sa finală, în timp ce letona era în fața primului ultim act pe zgură de la Roland Garros 2017, când cucerea titlul în fața Simonei Halep.
A fost un duel între două dintre cele mai bune "big hitters" din circuit, iar rezultatul a fost unul teribil de surprinzător, mai ales prin diferența de pe tabelă: 6-4, 6-1 pentru sportiva baltică.

Sabalenka și-a păstrat simțul umorului după finala pierdută cu Ostapenko, la Stuttgart

Sabalenka nu a putut rupe blestemul, după înfrângerile de la Stuttgart din finalele din 2021, 2022 și 2023. Ash Barty și Iga Swiatek, în două rânduri, îi baraseră visul de a cuceri trofeul și mașina Porsche oferită de organizatori, iar acum Ostapenko a stat între numărul unu mondial și vehiculul mult visat. Aryna a glumit pe seama faptului că nici în 2025 nu își poate vedea în garaj bolidul la care tânjea și a găsit o soluție pentru ca Porschele să intre în posesia ei: îl cumpără.
"Vreau să o felicit pe Jelena și pe echipa ei. Bucură-te de conducerea acestei mașini frumoase. Mă bucur că îmi permit această mașină, după această finală voi comanda una pentru că aceasta este singura cale pentru mine (n.r. să intre în posesia mașinii)", a spus Sabalenka, arătând încă o dată că poate primi cu multă grație o înfrângere.
Obsesia sa pentru mașina pusă la bătaie de organizatori devenise celebră, în anii precedenți Sabalenka vorbim mereu după finalele de pierdute despre regretul că nu va putea urca la volanul bolidului. Și în această săptămână, în timpul competiției de la Stuttgart, bielorusa și-a exprimat speranța că va putea intra în sfârșit în posesia mașinii.
"Vreau să câştig în sfârşit Porschele anul acesta. Am pierdut 3 finale aici împotriva numărului unu mondial, așa că am venit la Stuttgart cu un singur gând: "Trebuie să o fac, trebuie să câştig în sfârşit acest turneu". Acum eu sunt numărul unu mondial, așa că sper ca tradiţia din anii anteriori să se respecte", spunea bielorusa acum câteva zile.
Pentru Sabalenka urmează turneul de la Madrid, unde s-a impus de două ori. De altfel, Caja Magica e singurul turneul de WTA 1000 pe zgură în care bielorusa a câștigat, așa că are așteptări mari.
Posibilul traseu al Arynei Sabalenka la Madrid

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo