AS anunță oferta de ultimă oră primită de Mourinho: 50 de milioane €/an de la Al Nassr, echipa lui Ronaldo
Publicat 12/04/2023 la 13:44 GMT+3
Portughezul Jose Mourinho este dorit în postul de antrenor al echipei de fotbal Al-Nassr din Arabia Saudită, la care evoluează compatriotul său Cristiano Ronaldo, anunţă cotidianul spaniol AS.
José Mourinho durante Torino-Roma
Credit imagine: Getty Images
Al-Nassr este pe punctul de a renunţa la serviciile actualului său tehnician, francezul Rudi Garcia (Ronaldo ar fi în conflict cu acesta), după remiza înregistrată duminică în liga saudită (0-0 cu Al Feiha), în urma căreia s-a distanţat la trei puncte de liderul Al-Ittihad.
Pentru a-l convinge pe Mourinho, conducătorii lui Al-Nassr sunt dispuşi să-i plătească antrenorului lusitan un salariu de 100 de milioane de euro pentru doi ani de contract, precizează sursa citată.
Marele inconvenient îl reprezintă însă faptul că "The Special One" se află în acest moment în plin final de sezon cu actuala sa echipă, AS Roma, şi are ca obiectiv calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, precum şi câştigarea Europa League. În plus, Mourinho a declarat recent că dorinţa sa este aceea de a continua la gruparea de pe Stadio Olimpico, adaugă AS.
Fotbalul din Arabia Saudită a declanşat în ultima perioadă o adevărată "vânătoare" de vedete ale fotbalului. După ce Al-Nassr a reuşit să-l transfere pe portughezul Cristiano Ronaldo, primul superstar al fotbalului mondial care a venit să joace în această ţară din Orientul Mijlociu, rivala Al-Hilal i-a pus pe masă un contract de 400 de milioane de euro argentinianului Lionel Messi, pentru a-l convinge să vină să joace împotriva fostului său rival din Primera Divison.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo