Articol scris de Alex Masgras
Mallorca, una dintre cele mai cunoscute destinații de vacanță din Europa, a devenit în ultimii ani un adevărat paradis al tenisului. Pe lângă numărul ridicat de turnee organizate pe insula spaniolă, Mallorca este casa mai multor academii de tenis. Cu siguranță, cea mai importantă acedemie de tenis este cea a lui Rafael Nadal.
Marele campion spaniol care se poate lăuda cu 20 de titluri de Grand Slam în palmares, originar din Manacor, un oraș al insulei spaniole, a început acum câțiva ani un proiect foarte ambițios: o academie de tenis care să ofere absolut toate condițiile, atât pentru cei care vor să facă performanță dar și pentru amatorii de tenis. Academia are mai multe programe pentru tinerii din toată lumea, de la tabere de vară până la programe școlare pentru cei care vor să facă performanță în tenis și asigurarea unor burse în Statele Unite pentru absolvenți. În perioada 30 august-5 septembrie, academia lui Rafael Nadal va organiza la Manacor un turneu din categoria Challenger, Rafa Nadal Open. De asemenea, academia lui Rafa Nadal este locul ideal și pentru cei care vor să practice sport în timpul liber, mai ales pentru cei care vin în concediu pe insula spaniolă.
Australian Open
Toni Nadal, veste mare pentru fanii lui Rafa, înainte de Australian Open 2022: "Va fi pregătit!"
28/11/2021 LA 20:48
Situată în Manacor, locul unde s-a născut regele zgurii, academia a organizat în anul 2021 mai multe turnee ITF, atât la seniori, cât și la juniori. De asemenea, academia organizează și turnee de wheelchair tennis.
Într-o extindere care se află în stadiul final, academia lui Rafael Nadal va avea 40 de terenuri de tenis (zgură, hard și indoor), 13 terenuri de paddle tennis (terenuri cu dimensiuni mai mici decât cele obișnuite de tenis, fără culoar de dublu), 2 terenuri de squash, un centru medical, un centru de fitness și spa și un complex turistic sportiv. Prin această academie, se promovează la nivel mondial numele Manacor și Mallorca.

Vărul lui Nadal, în circuitul ITF

Fiul lui Toni Nadal, cel care i-a pus racheta în mâna stângă lui Rafael Nadal, a debutat în circuitul ITF la vârsta de 16 ani. Joan Nadal, a jucat primul său meci chiar pe unul din terenurile academiei Rafael Nadal. Deși dreptaci, spre deosebire de vărul său, acesta are lovitura de forehand similară cu cea a marelui campion spaniol, acel forehand-lasou care l-a consacrat pe Rafa. Astfel, Joan Nadal are de la cine învăța toate tainele tenisului. Tânărul jucător de 16 ani este doar unul dintre numele de mâine ale tenisului mondial, academia din Manacor având toate facilitățile să scoată jucători de clasă mondială pe bandă rulantă în anii următori.

Toni Nadal este unchiul lui Rafa și coordonatorul Academiei de la Manacor

Credit imagine: Getty Images

Mallorca, gazda unui turneu ATP după 19 ani

În perioada 20-26 iunie va avea loc turneul ATP 250 de la Mallorca, turneu care se va desfășura pe iarbă, fiind un turneu de pregătire înaintea turneului de la Wimbledon. La acest turneu vor participa nume grele din circuitul masculin. În turneul de simplu, numărul 2 mondial, Daniil Medvedev a decis să participe la Mallorca după ieșirea prematură de la Halle. Pe lângă acesta, pe tabloul prinicpal al turneului spaniol se vor regăsi nume precum Dominic Thiem, Nick Kyrgios, Karen Khachanov, Pablo Carreno Busta, Casper Ruud sau Guido Pella.
Cea mai mare surpriză este însă legată de participarea numărului 1 mondial, Novak Djokovic, în proba de dublu a turneului. După o pauză de 2 ani pe iarbă, câștigătorul de la Wimbledon din 2019 a considerat că este necesară participarea la acest turneu, pentru a se pregăti mai bine pentru turneul de la Londra.
Tenis
"Federer, Nadal și Djokovic nu sunt de neînlocuit!" Medvedev promite show de la noua generație
26/11/2021 LA 12:13
Tenis
Jim Courier a dat verdictul! Ce se întâmplă în 2022: "Ei vor câștiga sigur turnee de Grand Slam!"
23/11/2021 LA 16:58