Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cori Gauff, debut cu dreptul în 2020. Performanțe impresionante pentru jucătoarea de 15 ani

Irina Aldea

Actualizat 06/01/2020 la 11:52 GMT+2

Cori Gauff a început cu dreptul anul 2020 și are toate șansele să bifeze noi performanțe impresionante în noul sezon competițional.

Cori Gauff

Credit imagine: Getty Images

În vârstă de doar 15 ani, Cori Gauff este fără îndoială una dintre jucătoarele de care vom auzi constant în viitor. Coco, clasată acum pe locul 68 WTA, a debutat cu dreptul în noul sezon competițional, învingând-o pe Viktoria Kuzmova (56 WTA) în primul tur la turneul organizat la Auckland, în Noua Zeelandă.
Cori Gauff s-a impus în fața slovacei în vârstă de 21 de ani după doar o oră și două minute de joc, scor 6-3, 6-1. În continuare, Gauff o va întâlni la Auckland pe câștigătoarea partidei dintre Laura Siegemund și Alison Van Uytvanck.

Performanțe impresionante pentru jucătoarea de 15 ani

În meciul de luni de la Auckland, Cori Gauff a reușit patru ași, însă a comis cinci duble greșeli, spre deosebire de adversara ei care a reușit doi ași și a comis trei duble greșeli. La serviciu, americanca a fost la înălțime. Adversara ei a beneficiat de trei mingi de break, iar Coco le-a salvat pe toate. În schimb, americanca a avut parte de patru puncte de break și le-a convertit pe toate.
Cori Gauff
La doar 15 ani, Cori Gauff a încheiat în 2019 primul ei sezon în Top 100 WTA, pe locul 68, a câștigat primul titlu WTA la Linz (învingând-o pe Ostapenko în finală), pornind în concurs ca lucky loser. De asemenea, Coco a ajuns până în turul al patrulea la Wimbledon, turul al treilea la US Open și turul doi la Miami. A pătruns în premieră în Top 100 WTA pe 14 octombrie 2019 (de pe 110 WTA pe 71).
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo