Știrile dimineții | Naomi Osaka, ghinion teribil în finala de la Auckland! S-a retras, după ce a câștigat primul set
Publicat 05/01/2025 la 08:18 GMT+2
Știrile dimineții | Prima finală WTA a noului sezon competițional nu s-a terminat pe teren. Naomi Osaka și Clara Tauson s-au duelat în ultimul act de la Auckland, dar nipona a fost nevoită să abandoneze imediat după ce a câștigat primul set. Evident, dezamăgirea a fost mare pentru eleva lui Mouratoglou, care a avut lacrimi în ochi când a declarat forfait.
Naomi Osaka, obligată să se retgragă din finala turneului WTA 250 de la Auckland
Credit imagine: Getty Images
În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.
1. Clara Tauson, campioană la Auckland, după ce Naomi Osaka a abandonat în finală
Naomi Osaka a avut un start de sezon excepțional și s-a calificat în prima sa finală de turneu WTA de la revenirea în circuit după ce a devenit mamă. Nipona a pierdut doar un set în drumul spre ultimul act de la Auckland, unde a dat piept cu daneza Clara Tauson, iar eleva lui Patrick Mouratoglou a fost la un pas de titlu.
Aceasta a câștigat primul set cu 6-4, dar apoi a cerut un time-out medical și, după discuția avută cu medicul, a anunțat că se retrage. Nu a fost clar cu ce fel de probleme s-a confruntat Naomi, însă limbajul corpului a indicat faptul că a avut dureri abdominale sau la spate.
E posibil ca abandonul de azi să fi fost doar o măsură de precauție luată de Osaka, pentru a nu risca o agravare a accidentării, care să-i pună în pericol prezența la Australian Open. Totuși, faptul că s-a impus o decizie atât de radicală precum retragerea dintr-o finală pe jumătate câștigată indică faptul că ar putea fi vorba de ceva serios, iar participarea niponei la primul Grand Slam al anului nu e deloc sigură în acest moment.
"Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați primit într-un oraș atât de frumos. M-am distrat foarte mult jucând aici. Îmi pare foarte rău pentru cum s-a terminat. Sunt foarte recunoscătoare că sunt aici.", a spus Osaka la interviul de după meci.
Dacă pentru Osaka dezamăgirea a fost mare, Clara Tauson a sărbătorit al 3-lea titlu WTA din carieră. Daneza de 22 de ani a făcut un salt de 9 locuri în clasamentul mondial, urmând ca de luni să fie pe locul 41.
2. Irina Begu, eliminată în ultimul tur al calificărilor de la Adelaide
Irina Begu a ratat accederea pe tabloul principal de la Adelaide. În ultima rundă a calificărilor, sportiva noastră a dat piept cu Leylah Fernandez, iar finalista de la US Open 2021 s-a impus fără probleme, scor 6-3, 6-1.
Canadianca a început mai bine și s-a desprins la 4-1 în primul set, dar Irina a dat semne de revenire și s-a apropiat la 3-4, având și serviciul. Din păcate, ceva s-a rupt din nou în jocul său și în următoarele două game-uri nu a mai câștigat niciun punct, cedând primul set. Actul al doilea a început cu câte un break de fiecare parte, dar apoi Begu a clacat complet și a suferit o înfrângere drastică.
În urma eșecului de azi, Irina Begu va merge la Australian Open având numai două meciuri în picioare, o situație deloc ideală pentru ea. România a rămas fără nicio reprezentantă la competiția de 500 de puncte de la Adelaide, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian fiind eliminate și ele în calificări, în primul tur.
3. Oțelul s-a reunit sub comanda lui Ovidiu Burcă
Lotul echipei de fotbal Oţelul Galaţi s-a reunit, sâmbătă, la prânz, sub comanda noului antrenor Ovidiu Burcă, pe terenul principal al stadionului Oţelul, potrivit site-ului oficial al clubului.
Ovidiu Burcă a avut primul antrenament la această primă mişcare din noul an 20 de jucători, însă numai 19 dintre ei au fost activi, mijlocaşul Cristian Chira efectuând doar o alergare după intervenţia chirurgicală suferită în toamna anului 2024. Un alt tânăr talentat, atacantul Luca Andronache, este aşteptat să revină după ce a fost operat la menisc în noiembrie.
Fundaşii Jonathan Cisse, Francois Yabre şi Miguel Silva şi mijlocaşii Joao Lameira, Frederic Maciel şi Samuel Teles au absentat de la antrenament, ei fiind aşteptaţi să sosească în România în cursul serii. Începând de mâine, toţi cei şase fotbalişti vor intra în programul de pregătire al echipei.
Faţă de prima parte a sezonului, de la Oţelul Galaţi au plecat portarul Maksim Kovalov, mijlocaşul Vasilije Djuric, ambii liberi de contract, atacantul Alexandru Pop, cedat la Dinamo Bucureşti, căpitanul Juri Cisotti, transferat la FCSB. De asemenea, atacantul bosniac Stipe Juric (26 de ani) şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă. Juric venise de la LKS Lodz din Polonia şi a marcat 3 goluri în cele 20 de partide din Superligă.
Lotul prezent la reunire:
Portari: Cosmin Dur-Bozoancă, Iustin Popescu;
Fundaşi: Mihai Adăscăliţei, Martin Angha, Valerio Gallo, David Maftei, Andrei Rus, Nikola Stevanovic, Josip Tomasevic, Milen Jelev;
Mijlocaşi: Victor Bogaciuc, Samy Bourard, Cristian Chira, Ionuţ Neagu, Neluţ Roşu, Diego Zivulic;
Atacanţi: Maxim Cojocaru, Albert Hofman, Răzvan Tănasă.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo