Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ash Barty respinge apelul lansat de Naomi Osaka! Liderul mondial nu e de acord cu boicotarea presei

Irina Aldea

Publicat 29/05/2021 la 10:08 GMT+3

Naomi Osaka a făcut un anunţ surprinzător înainte de Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, spunând că va boicota presa anul acesta la Paris. Apelul niponei este respins de liderul mondial din WTA, Ashleigh Barty.

Ashleigh Barty

Credit imagine: Getty Images

Naomi Osaka, a doua jucătoare a lumii, a făcut un anunţ neașteptat înainte de Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, spunând că refuză orice dialog cu jurnaliştii la Paris. Sportiva din Japonia și-a motivat alegerea afirmând că prezența tenismenilor la conferinţele de presă pun o povară uriașă asupra sănătăţii mentale a jucătorilor.
"Scriu asta pentru a spune că nu voi face nicio conferinţă de presă în timpul turneului de la Roland Garros. Am simţit adesea că lumea nu ţine cont de sănătatea mentală a sportivilor şi acest lucru sună adevărat ori de câte ori văd o conferinţă de presă sau particip la una. Adesea, noi stăm acolo şi răspundem la întrebări la care am răspuns de mai multe ori înainte sau răspundem la întrebări care aduc îndoială în mintea noastră şi pur şi simplu nu mă voi supune oamenilor care se îndoiesc de mine", a declarat Osaka, câştigătoare a patru Grand Slam-uri, ultimul la Australian Open 2021.

Apelul lansat de Naomi Osaka, respins de Ashleigh Barty

Australianca Ashleigh Barty, prima jucătoare a lumii, a respins apelul lansat de Naomi Osaka, locul 2 WTA, care a anunţat că nu va mai discuta cu presa, dar a precizat că pentru ea nu este o problemă să răspundă întrebărilor jurnaliştilor și că va plăti amenzile pe care le va primi în urma acestei "revolte".
"Conferinţele de presă fac parte din munca noastră. Desigur, pot fi momente dificil de gestionat. Personal, nu am avut niciodată probleme în a răspunde la întrebări. Nu mă împiedică să dorm. Încerc chiar să mă distrez puţin cu voi, dar cred că pentru toţi este diferit, nu pot fi responsabilă pentru ce cred alții. Nu pot să comentez decizia luată de Naomi, cum se simte ea. Va trebui să o întrebaţi pe ea", a declarat Barty, într-o conferinţă de presă de la Paris.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo