Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ash Barty și-a anunțat retragerea din tenis, la doar 25 de ani

Cristian Mihală

Actualizat 23/03/2022 la 08:26 GMT+2

Ash Barty, numărul unu mondial și jucătoarea care a dominat de o manieră categorică ultimele două sezoane în tenisul mondial, a anunțat că se retrage, la doar 25 de ani.

Australian Open | Cele mai bune momente ale finalei Ashleigh Barty - Danielle Collins

Sportul mondial a fost în această noapte luat total prin suprindere de anunțul făcut de Ashleigh Barty, cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Într-un interviu acordat bunei sale prietene Casey Dellacqua (cele două au fost și partenere, în proba de dublu), sportiva de la Antipozi a anunțat că se retrage din tenis.
După cucerirea Australian Open, jucătoarea din Australia nu a mai participat la vreun turneu, din cauza unei accidentări, dar nu problemele medicale au determinat-o să "agațe racheta în cui".
"Nu știam sigur cum trebuie să fac acest lucru. De multe ori în viața - atât profesional, cât și personal - mi-ai fost alături, Casey. Nu există o cale corectă sau greșită de a face acest anunț. Cred că este momentul perfect să le comunic tuturor că mă retrag din tenis. E prima oară când rostesc cu gura deschisă aceste cuvinte, de când am luat decizia. Dar sunt fericită și pregătită. Sunt sigură că e momentul perfect pentru mine, ca persoană, simt asta din adâncul inimii", și-a început Barty discursul.

Ash Barty se retrage din tenis din postura de campioană la Wimbledon și Australian Open

Sportiva din Australia se retrage din sportul alb când era în cel mai bun moment al carierei. Învingătoare la Wimbledon, vara trecută, numărul unu mondial a cucerit la începutul acestui an și Australian Open, fiind prima sportivă de la Antipozi în ultimii 44 de ani care reușește o astfel de performanță.
Barty pare că și-a pierdut motivația în tenis și e preocupată de viața personală, pe care un atlet de talia ei trebuie să o neglijeze mereu pentru a rămâne în top.
"Wimbledonul de anul trecut a schimbat fundamental lucrurile pentru mine. Atât ca persoană, cât și ca atlet. Am muncit toată viața pentru acest obiectiv, era visul meu, tot ce mi-am dorit în tenis. Asta a schimbat perspectiva, am vorbit mult cu echipa mea despre faptul că nu m-am mai simțit satisfăcută după, nu am mai fost completă. A urmat provocarea Australian Open și cred că acum e momentul perfect să sărbătoresc finalul călătoriei mele în tenis", a mai spus Barty.
Nu este prima oară când Barty se retrage din tenis, în 2014 aceasta luându-și o pauză de la sportul alb pentru a se dedica, timp de doi ani, cricketului. De această dată, hotărârea sa e definitivă, garantează Barty.
"Știu că am mai luat această decizie în trecut, dar acum sentimentele sunt total diferite. Sunt atât de mulțumită pentru ce mi-a oferit tenisul, dar cred că e momentul să fac un pas în spate și să urmăresc alte obiective, în viață", a mai spus marea campioană din Australia.
Ca persoană, asta îmi doresc. Vreau să alerg după alt vis, în plan personal. Mereu mi-am dorit să fac și alte lucruri. Fizic, mă simt epuizată, iar emoțional îmi doresc altceva | Ash Barty, numărul unu mondial.
Câștigătoare a 3 turnee de Grand Slam, Barty este al 7-lea cel mai longeviv număr unu din istoria tenisului, cu 121 de săptămâni pe cea mai înaltă treaptă. Sportiva din Australia are 114 săptămâni la rând în fotoliul de lider WTA, doar Steffi Graf (186 săptămâni), Serena Williams (186) și Martina Navratilova (156) reușind să acumuleze mai mult timp pe poziția 1, fără a fi detronate.
15 titluri la simplu și 12 la dublu a câștigat Barty. Ea se impusese în 25 din ultimele 26 de partide jucate în circuitul WTA.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo