Eurosport
Djokovic a depășit un record al lui Nadal după victoria din finala turneului de la Astana! Cifrele sârbului
De
Publicat 10/10/2022 la 06:33 GMT+3
Novak Djokovic s-a impus duminică în finala turneului ATP de la Astana, în fața lui Stefanos Tsitsipas, pe care l-a învins în două seturi. Sârbul a doborât astfel un record al lui Rafael Nadal, devenind sportivul cu cel mai mare procentaj de victorii din istorie.
Novak Djokovic
Credit imagine: AFP
Novak Djokovic a cucerit cel de-al 90-lea titlu din carieră, reușind să se impună în finala turneului ATP 500 de la Astana, în fața lui Stefanos Tsitsipas. Sârbul nu i-a dat nicio șansă adversarului său, pe care l-a învins cu scorul de 6-3, 6-4, într-o oră și 16 minute de joc.
În urma acestui succes, fostul lider ATP a depășit un record care era deținut de Rafael Nadal. Djokovic a devenit sportivul cu cel mai mare procentaj de victorii din istorie.
Tenismenul de pe locul 7 mondial a înregistrat 1.022 de victorii și 205 înfrângeri, având astfel 83,29% dintre meciuri câștigate, în timp ce procentajul lui Nadal este de 83,28%, ibericul obținând 1.066 de victorii din 1.280 de partide (214 înfrângeri).
Mai mult, după titlul câștigat la Astana, Novak Djokovic a egalat și un record deținut de Roger Federer, cel referitor la numărul țărilor în care s-a impus. Așadar, ambii sportivi au câștigat trofee în 19 țări.
Cei doi s-au impus în Australia, Franța, Marea Britanie, SUA, Austria, Spania, Italia, Canada, Qatar, China, Olanda, Emiratele Arabe Unite, Portugalia, Elveția, Japonia. Pe lângă acestea, Djokovic a mai câștigat titluri în Serbia, Monaco, Israel și Kazahstan, iar Federer în Germania, Thailanda, Suedia și Turcia.
Citește și:
Novak Djokovic, prima reacție după ce a câștigat turneul de la Astana
În urma victoriei de la Astana, Novak Djokovic și-a asigurat prezența la Turneul Campionilor. Datorită faptului că este câștigător de Grand Slam în acest an, fostul număr 1 ATP avea nevoie să nu se claseze mai jos de locul 20 până la finalul sezonului, lucru care a devenit imposibil după finala câștigată duminică.
"Sunt foarte fericit și recunoscător că joc la acest nivel în acest moment al carierei mele. La 35 de ani nu mai e la fel ca la 25, dar experiența mă ajută să abordez acest tip de meciuri.
Pauza aceasta în care am fost mi-a crescut foamea de trofee. Nu aș fi putut cere să revin mai bine în circuit. De la Madrid, am pierdut doar împotriva lui Rafa în circuit, la Roland Garros.
Sunt super motivat după această victorie și sper să închei sezonul în nota în care am jucat în ultimele două săptămâni", a declarat Novak Djokovic, la sfârșitul partidei cu Tsitsipas din finala turneului de la Astana.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo