ATP Cup deschide sezonul 2022 din tenisul mondial, în direct pe Eurosport 2

ATP Cup este pentru a treia oară primul turneu al anului. Jucătorii de tenis se luptă pentru țara lor într-un turneu extrem de interesant. ATP Cup este programat în Sydney și va fi transmis pe Eurosport 2 începând de mâine de la ora 8.30.

La superbe Ken Rosewall Arena, principale scène de l'ATP Cup.

Credit imagine: Getty Images

ATP Cup 2022 adună la start 7 dintre primii 10 jucători de tenis ai lumii. Daniil Medvedev va încerca să readucă trofeul în Rusia, campioana entitre. Alexander Zverev va reprezenta Germania, Stefanos Tsitsipas a venit la Sydney pentru a aduce glorie Greciei, Matteo Berrettini și Jannik Sinner sunt jucătorii care speră să aducă priomul titlu pentru Italia, finalista din 2021, în timp Hubert Hurkacz va juca pentru Polonia, iar revelația sezonului precedent Casper Ruud speră să confirme speranțele norvegienilor.
Din păcate, câștigătorii din 2019, Rafa Nadal și 2020, Novak Djokovic nu vor juca pentru țările lor la ATP Cup 2022.

ATP Cup 2022 | Formatul competiției

Competiția de la Sydney va avea la start 16 echipe naționale, care au fost stabilite în funcție de clasamentul ATP. Există o singură excepție. Australia, țara gazdă, a primit wild card.
Serbia, Rusia, Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Polonia, Canada, Marea Britanie, Argentina, Chile, Spania, Georgia, SUA, Australia și Franța vor lua startul în turneul care va debuta în prima zi a anului.
Partidele se vor juca pe 2 arene din Sydney, Ken Rosewall și Qudos Bank.
ATP Cup are un fond foarte mare de premiere, de 10 milioane de dolari australieni și aduce față-n față mulți dintre pretendenții la locul 1 din clasamentul mondial deținut momentan de sârbul Djokovic.

ATP CUP 2022 | Cele mai interesante meciuri

Cele 16 echipe naționale de la ATP Cup 2022 au fost împărțite în 4 grupe grupe. Iată componența lor:
Grupa A
Grupa B
Grupa C
Grupa D
Citește și:
Cele mai interesante meciuri din faza grupelor sunt Medvedev - Berrettini, Zverev - Auger Alliasime și Tsitsipas - Hurkacz
ATP 2022 este transmis în exclusivitate pentru România de Eurosport 2. Debutul este programat pentru sâmbătă dimineață la ora 8.30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo