Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic, calificare fără emoții în sferturile de finală. Rezultatele zilei la Dubai

Irina Aldea

Publicat 26/02/2020 la 21:42 GMT+2

Liderul mondial din ATP, Novak Djokovic, s-a calificat fără probleme în sferturile de finală la turneul de 500 de puncte de la Dubai.

Novak Djokovic (Dubaï 2020)

Credit imagine: Getty Images

Principalii trei favoriți ai competiției de 500 de puncte de la Dubai s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală. Alături de Novak Djokovic, Stefanos Tsitsipas și Gael Monfils, au mai trecut mai departe rușii Andrey Rublev (cap de serie nr. 6), respectiv Karen Khachanov (7). Francezul Benoit Paire (21 ATP/N.8) este cel mai bine clasat jucător care a părăsit competiția, după ce a cedat în fața compatriotului Richard Gasquet.
Novak Djokovic, liderul mondial din ATP, s-a impus în fața germanului Philipp Kohlschreiber (80 ATP), scor 6-3, 6-1, la capătul unui meci care a durat exact o oră de joc. Marele campion sârb a câștigat toate cele 15 partide disputate în acest an. În acest context, Nole mai are nevoie de doar o victorie pentru a fi sigur de poziția de lider mondial la finalul acestei săptămâni.

Rezultatele înregistrate miercuri la Dubai

  • Novak Djokovic (Serbia/N.1) vs Philipp Kohlschreiber (Germania) 6-3, 6-1
  • Karen Khachanov (Rusia/N.7) vs Dennis Novak (Austria) 6-3, 6-4
  • Gael Monfils (Franţa/N.3) vs Yasutaka Uchiyama (Japonia) 6-1, 6-2
  • Richard Gasquet (Franţa) vs Benoit Paire (Franţa/N.8) 6-4, 6-4
  • Andrey Rublev (Rusia/N.6) vs Filip Krajinovic (Serbia) 7-6 (7/3), 6-0
  • Daniel Evans (Marea Britanie) vs Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 7-5, 3-6, 7-6 (9/7)
  • Jan-Lennard Struff (Germania) vs Nikoloz Basilashvili (Georgia) 6-1, 6-0
  • Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.2) vs Aleksandr Bublik (Kazahstan) 7-6 (7/1), 6-4

Sferturile de finală de la Dubai

  • Novak Djokovic (1) vs Karen Khachanov (7)
  • Gael Monfils (3) vs Richard Gasquet
  • Andrey Rublev (6) vs Daniel Evans
  • Jan-Lennard Struff vs Stefanos Tsitsipas (2)
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo