Horia Tecău nu mai face pereche cu olandezul Jean-Julien Rojer în acest sezon, iar tenismenul român este în căutarea unui partener pentru o perioadă mai lungă. După ce la Australian Open a ajuns până în optimi alături de brazilianul Marcelo Melo, iar la Rotterdam a jucat finala alături de germanul Kevin Krawietz, Horia face pereche la Miami cu Marcelo Arevalo, un tenismen din El Salvador, în vârstă de 30 de ani.
Cei doi au trecut în primul tur de perechea finlandezo-franceză, Henri Kontinen/Edouard Roger-Vasselin, scor 6-4/6-3. În turul secund, Tecău și Arevalo au produs o mare surpriză, eliminând favorții numărul 1, columbienii Juan-Sebastian Cabal/Robert Farah, după 2 tie-break-uri, 7-6(7)/7-6(4).
Tenis
Roger Federer i-a stricat planurile lui Ion Țiriac! Ce a decis FedEx înaintea sezonului de zgură
ACUM 3 ORE

ATP Miami | Horia Tecău luptă pentru un loc în semifinale, în direct la Eurosport Player

Pentru un loc în semifinalele turneului, perechea Tecău/Arevalo va juca în această seară contra britanicilor Daniel Evans/Neal Skupski. Și aceștia fac echipă în premieră în circuit, dar s-au descurcat foarte bine în primele meciuri, învingând pe rând perechile Monroe/Toafoe (7-6(4)/6-2) și J.Murray/Soares (5-7/7-6(4)/10-7).
Câștigătorii acestei partide vor juca pentru un loc în ultimul act cu perechea Ivan Dodig/Filip Polasek, care s-a calificat deja în semifinale.
Ultimele sferturi de finală din proba de dublu vor putea fi urmărite în direct pe Eurosport Player, cu începere de la ora 20:00. Toate aceste partide sunt programate pe terenul 2 al complexului de la Miami.
Programul transmisiunilor pe Eurosport Player
  • 20:00 - 22:00 | Aisam Qureshi / Miomir Kecmanovic - Nikola Mektic / Mate Pavic
  • 22:00 – 00:00 | Rajeev Ram / Joe Salisbury - Michael Mmoh / Sebastian Korda
  • 00:00 – 02:00 | Horia Tecau / Marcelo Arévalo - Daniel Evans / Neal Skupski
WTA Stuttgart
Când joacă Simona Halep primul meci la Stuttgart. Misiune dificilă la debutul în sezonul de zgură
ACUM 3 ORE
Tenis
Simona Halep a început antrenamentele la Stuttgart! Cu cine s-a pregătit românca luni în Germania
ACUM 5 ORE