Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Daniil Medvedev: Această mustață este pentru Miami. Nu cred că o voi păstra

Ion Alexandru

Publicat 27/03/2021 la 11:50 GMT+2

Daniil Medvedev l-a depășit pe Rafael Nadal și a urcat în această săptămână pe locul 2 în clasamentul mondial. Este primul jucător care ajunge în primele două poziții în ultimii 16 ani, în afara lui Djokovic, Nadal, Federer și Murray. Rusul a sărbătorit într-un mod orginal.

Daniil Medvedev

Credit imagine: Getty Images

Luna trecută, Daniil Medvedev a ajuns pentru a doua oară în carieră într-un finală de Grand Slam, dar Djokovic a fost prea puternic în Australia. Rusul a fost oprit dintr-o serie de 20 de victorii consecutive, timp în care a cucerit Paris Masters, ATP Finals și ATP Cup.
Noul număr 2 mondial are un nou look, dar Medevedev nu este convins că își va păstra mustața și după turneul de la Miami. Medvedev este principalul favorit la Miami, după ce Djokovic s-a retras pentru a petrece o săptămână cu familia.
"Anul trecut prin ianuarie am fpcut o ședință foto și a trebuit să mă bărbieresc. Pentru câteva minute am rămas doar cu mustața și mi s-a părut că nu arătam rău deloc. M-am gândit atunci să-mi las mustață pentru a mă distra la un turneu. Acum este acel moment" a spus Medvedev după succesul convingptor din turul 2 obținut în fața lui Yen-Hsun Lu din Taiwan.

Medvedev visează la numărul 1 mondial

Daniil Medvedev a pierdut finala de la Australian Open în fața lui Djokovic și a pierdut surprizător la Rotterdam. Rusul s-a impus la Marsilia pentru al 10-lea trofeu al carierei și acum viează frumos. Medvedev are 15-2 în raportul meciurilor din 2021 și doar prietenul rus Rublev are mai multe victorii decât el în debutul anului.
"E bine că amândoi jucăm bine! E clar că tenisul din Rusia este în creștere. Sper că oamenii din țara mea să fie mândri de ce reușim și să ne susțină." a spus Medvedev.
picture

ATP Miami : Rezumat Medvedev - Lu

Fiecare turneu ATP Masters 1000 și fiecare Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo