Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Surpriză uriașă! Toni Nadal revine în circuit! Pe cine va ghida spre locul 1 ATP mentorul lui Rafa

Nicu Savin

Actualizat 08/04/2021 la 16:51 GMT+3

Toni Nadal va reveni în circuitul ATP în calitate de antrenor, după ce de la începutul lui 2017 a încetat să-l pregătească pe Rafael Nadal, cel pe care l-a ghidat căte atâtea succese.

Toni Nadal și Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Toni Nadal a luat prin surprindere toată lumea tenisului. Unchiul și mentorului marelui Rafael Nadal a decis să revină în circuitul ATP în calitate de antrenor al canadianului Felix Auger-Aliassime, ocupantul locului 22 în ierarhia mondială.
Toni Nadal a fost omul care a stat multă vreme în spatele succeselor lui Rafael Nadal, dar din februarie 2017 cei doi s-au despărțit. Rafa a fost antrenat în continuare de Carlos Moya, în timp ce Toni Nadal a rămas să conducă Academia de tenis înființată de "El Matador" în Mallorca.

Toni Nadal, antrenorul lui Felix Auger-Aliassime

Felix Auger-Aliassime are doar 20 de ani și este una dintre cele mai mari promisiuni ale tenisului mondial. Confrom ibericilor de la Marca, canadianul s-a pregătit multă vreme la Acandemia din Manacor și a fost impresionat de sfaturile pe care le-a primit de la Toni Nadal, astfel că a decis să îl ia în staff-ul său.
Colaborarea dintre cei doi va începe la Mastersul de la Monte Carlo, care va avea loc în perioada 11-18 aprilie.
Felix Auger-Aliassime are 7 finale ATP jucate până acum în carieră, dar niciuna câștigată. Canadianul a pierdut la Rio De Janeiro, Lyon și Stuttgart în 2019, la Totterdam, Marseille și Koln în 2020 și la Melbourne (unul dintre turneele premergătoare Australian Open) în acest an.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo