Perfecțiunea are un nume: Jannik Sinner! Humbert, lăsat fără cuvinte de prestația de ieri a italianului: "E fenomenal, un monstru"

Ugo Humbert a reușit să câștige doar 3 gameuri în duelul cu Jannik Sinner, în primul tur la Monte Carlo. Deși e abia prima partidă a italianului pe zgură în acest sezon, acesta a jucat fabulos, francezul comparându-l cu un "monstru" în fața căruia nu ai ce să faci.

Jannik Sinner thanks the crowd after his win over Ugo Humbert in the second round of the Monte-Carlo Masters on April 07, 2026.

Credit imagine: Getty Images

Numărul 2 mondial al tenisului masculin, italianul Jannik Sinner, l-a învins cu uşurinţă pe francezul Ugo Humbert, locul 34 mondial, cu 6-3, 6-0, marţi, în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo.
După impresionantul său "Sunshine double" reuşit în martie la turneele ATP Masters 1.000 de la Indian Wells şi Miami, italianul în vârstă de 24 de ani a gestionat perfect debutul său la primul turneu major pe zgură al sezonului.
Imperial pe hard, Sinner este încă în căutarea unui titlu major pe zgură, după ce a fost foarte aproape de victorie anul trecut la Roland Garros împotriva lui Carlos Alcaraz.
După partida de marți din Principat, Ugo Humbert a vorbit la superlativ de Jannik, în fața căruia trebuie să faci eforturi supraomenești pentru a câștiga un punct.
"Am rezistat aproape un set întreg, apoi a început să-și găsească ritmul, lovind din ce în ce mai tare. Și a devenit puțin mai complicat. Al doilea set a fost dificil pentru mine. De aceea este Sinner fenomenal, trimite mingea mereu în zonele pe care le vizează, contactul cu mingea e perfect, modul în care se poziționează de asemenea. E foarte dificil să anticipezi unde joacă și, de asemenea, am găsit aproape imposibil de returnat serviciul său.
Lovește puternic, dar cu multă încredere, și în jurul fileului a devenit tot mai bun. Sunt foarte puține momente în care simți că e incredibil de solid și că nu ai ce să îi faci. E un monstru", a spus Humbert pentru L'Equipe.
22 de victorii la rând are Sinner în duelurile cu francezii, în această perioadă cedând doar 3 seturi în fața reprezentanților Hexagonului.

Sinner vrea să se perfecționeze pe zgură. Locul 1 ATP nu îl interesează

În ciuda prestației fantastice, Sinner a dezvăluit că are multe lucruri de pus la punct încă înainte de a se declara mulțumit în totalitate de jocul său pe suprafața roșie.
"E dificil să dai o notă debutului, dar cred că pentru primul meci pe zgură a fost o performanță solidă. Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim, asta e sigur. De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că Ugo este un jucător foarte diferit de ceilalți: este stângaci, joacă destul de plat cu reverul.
Dar cred că a fost un început bun. Am liber mâine, ceea ce este pozitiv, voi avea ocazia să pun la punct anumite aspecte la care lucrăm. Sper să pot arăta un tenis și mai bun joi (n.r. va juca împotriva câștigătorului partidei Cerundolo - Machac). Sunt fericit că pot juca cel puțin încă un meci aici. De asemenea, sunt bine mental, știind că după acest turneu voi avea ceva timp liber să mă odihnesc și apoi să mă pregătesc pentru Madrid", a explicat elevul lui Cahill și Vagnozzi.
Ieri, la Monte Carlo a jucat și Alcaraz, care la rândul său a obținut o victorie extrem de convingătoare. La finalul succesului în fața lui Sebastian Baez, scor 6-1, 6-3, ibericul a recunoscut că îi va fi imposibil să își mențină locul 1 în ATP, Sinner urmând a-l depăși, fie după turneul din Principat, fie după Madrid.
În ceea ce privește iminența revenirii la locul de onoare, italianul nu dă prea multă importanță acestui aspect, explicând că altele sunt prioritățile sale.
"Nu sunt deosebit de motivat de clasament sau de perspectiva primului loc în lume. Am venit aici simțindu-mă destul de liber. Indiferent de rezultat, nu vreau să pun presiune suplimentară pe mine.
În cele din urmă, locul 1 ATP este important, dar, în același timp, este mai important pentru mine să mă perfecționez pe această suprafață unde nu am câștigat încă nimic. Anul trecut am fost foarte aproape, dar acesta este un an nou cu sentimente noi", a mai spus Sinner.
36 de seturi la rând a câștigat Sinner în turneele ATP 1000, el bifând 18 victorii în minimum de seturi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo