Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

ATP nu vrea să-și suspende turneele din China! Ce a cerut în cazul Shuai Peng

Bianca Dumitru

Publicat 03/12/2021 la 16:09 GMT+2

ATP, organizația care administrează circuitul profesionist masculin de tenis, cere acces direct la jucătoarea Shuai Peng și consideră că cel mai bun mod de a influența situația sa în China este de a favoriza prezența la fața locului, conform unui comunicat publicat joi, informează AFP.

ATP will Toilettenpausen verkürzen

Credit imagine: SID

"Reînnoim apelul nostru urgent pentru deschiderea unei linii directe de comunicare între jucătoare și WTA, pentru a stabili o imagine mai clară a situației sale", a precizat președintele ATP, Andrea Gaudenzi, într-un text care nu citează nici măcar o dată China.
Și, spre deosebire de Asociația jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), care refuză să se întoarcă să joace în China sau Hong Kong până la soluționarea cazului Shuai Peng, Gaudenzi consideră că "o prezență în întreaga lume oferă șanse mai mari de a obține rezultate".
"Situația cu privire la Shuai Peng continuă să genereze îngrijorare în interiorul și în afara sportului nostru. Răspunsul la aceste preocupări a fost până acum insuficient. Continuăm să discutăm cu membrii noștri și să urmărim evoluțiile în acest caz", a adăugat conducătorul ATP.
Citește și:
Miercuri, președintele WTA, Steve Simon, a anunțat ''suspendarea turneelor din China'', din cauza situației lui Shuai Peng, care a dispărut timp de mai multe zile în luna noiembrie, după ce l-a acuzat de abuzuri sexuale pe un fost vicepremier chinez.
Numeroase vedete ale tenisului mondial, de la Chris Evert la Novak Djokovic, precum și multe țări occidentale, ca Franța și Statele Unite, dar și Uniunea Europeană și ONU, au cerut Chinei să facă lumină în legătură cu soarta jucătoarei chineze.
Peng a reapărut pe 21 noiembrie, într-un restaurant din Beijing, iar apoi la un turneu organizat în capitala Chinei, potrivit mai multor videoclipuri publicate de presa oficială. Ea a dialogat apoi cu președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, într-o videoconferință.
Potrivit CIO, Peng a explicat că este ''sănătoasă și în siguranță'' la locuința sa din Beijing, dar că și-ar dori ca viața sa privată să-i fie respectată.
Sursa: AGERPRES
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo