Sorana Cîrstea, în sferturi la Austin! A învins o adversară mult mai tânără, clasată în top 15 WTA

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Austin, după ce a învins-o în 3 seturi pe Diana Shnaider, scor 6-3, 2-6, 6-4. Sportiva noastră a ajuns în ultimele 8 la două turnee succesive pentru prima dată după doi ani și, având în vedere cum arată tabloul, are toate motivele să spere la un parcurs lung.

Sorana Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea (120 WTA) a început slab acest sezon, dar și-a intrat în formă săptămâna trecută, când a ajuns până în sferturi la turneul WTA 1000 de la Dubai, unde a pierdut în fața Karolinei Muchova. Sportiva noastră a ales să mai participe la un turneu înainte de "Sunshine Double" (Indian Wells și Miami), cel de 250 de puncte de la Austin, unde confirmă că traversează o perioadă excelentă.
După victoria în 3 seturi cu Laura Siegemund din runda inaugurală, Sorana s-a calificat în sferturile de finală ale competiției din Texas, învingând-o în aceeași manieră pe Diana Shnaider. Jucătoarea din Rusia care e cu 14 ani mai tânără și clasată pe locul 13 WTA a cucerit un titlu în acest an, la Hong Kong, dar nu a avut replică în fața jocului foarte bun prestat de româncă.
Sorana a început perfect partida și s-a desprins repede la 5-1, pierzând numai 12 puncte în primele 6 game-uri. Jucătoarea noastră a avut un moment de cădere și a cedat două game-uri la rând, dar apoi a închis setul cu un game alb pe propriul serviciu.

Sorana Cîrstea, victorie mare la Austin! Românca a învins-o pe Diana Shnaider și e în sferturi

În setul secund cele două combatante și-au câștigat game-urile de serviciu până la 2-2, după care Shnaider a reușit o serie de 4 game-uri la rând și a împins meciul în decisiv.
Acolo s-a mers cap la cap până la 2-2, dar Sorana a reușit să-i spargă serviciul adversarei în game-ul 5, pe care apoi l-a confirmat, după ce a salvat două break-point-uri, și s-a desprins la 4-2. Spotiva noastră a reușit ulterior să-și mențină avantajul break-ului și s-a impus în final cu 6-3, 2-6, 6-4, după două ore și 3 minute de joc. Aceasta a fost a 3-a victorie a Soranei contra unei adversare de top 15 WTA în ultimele 10 zile, după cele cu Daria Kasatkina și Emma Navarro de la Dubai.
Așadar, Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală la al doilea turneu succesiv la care participă. Românca nu a mai bifat o asemenea performanță de aproape doi ani, ea făcând sferturi la Indian Wells și semifinale la Miami în 2023.
Prin victoria de astăzi, Sorana Cîrstea a mai făcut un pas către revenirea între primele 100 de jucătoare ale lumii. Momentan ea se află pe locul 109 în clasamentul WTA Live, astfel că își va asigura un loc în top 100 de săptămâna viitoare dacă va mai lega un succes la Austin.
Având în vedere forma arătată, Sorana are toate motivele să spere la un parcurs lung la turneul din Texas. Pentru un loc în careul de ași, ea se va duela cu învingătoarea partidei McCartney Kessler (56 WTA) - Cristina Bucsa (99 WTA). Într-o eventuală semifinală, adversara româncei ar fi una dintre Suzan Lamens, Greet Minnen, Caroline Dolehide sau Varvara Gracheva, deci nimic de speriat. Pe jumătatea superioară a tabloului, marea favorită să ajungă în finală este Jessica Pegula, cap de serie 1 al competiției, care va juca în sferturi cu Anna Blinkova, iar într-o eventuală semifinală ar urma să dea peste Ena Shibahara sau Ajla Tomljanovic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo