Jucătorul începutului de an în ATP! "Nașul" americanilor: are 7 victorii din 7 meciuri și a învins 2 sportivi de top 10

Sebastian Baez este într-o formă fabuloasă în debutul de 2026 și se anunță un jucător de urmărit la Australian Open. Până atunci, argentinianul de 25 de ani va juca în finala de la Auckland în fața lui Jakub Mensik.

Sebastian Baez, după victoria cu Ben Shelton, de la Auckland

Credit imagine: Getty Images

Pe 39 ATP, Sebastian Baez era cunoscut în primul rând pentru abilitățile sale pe zgură, 6 din cele 7 titluri câștigate până acum venind pe suprafața sa favorită.
Finalistul de anul trecut de la Țiriac Open (învins de Flavio Cobolli în ultimul act) are un început de an fantastic, similar cu cel din urmă cu doi ani, când intra în premieră între primii 20 de jucători ai lumii.
După victorii pe linie în meciurile jucate la United Cup (unde l-a învins pe Fritz, jucător de top 10 ATP), argentinianul e într-o formă de zile mari și la Auckland. În această dimineață, el a avut de disputat finalul partidei cu Ben Shelton, din sferturi (confruntarea a fost oprită din cauza ploii) și a bifat al doilea succes stagional contra unui jucător aflat între primii 10 tenismeni din lume: a trecut de "Big Ben" cu 7-5, 6-3.

Baez, în finala de la Auckland. E pregătit de un Australian Open istoric

După doar câteva ore, Baez a revenit pe teren pentru duelul cu alt american, Marc Giron, în semifinalele competiției. Chiar dacă yankeul e la rândul lui într-o formă excelentă (a făcut semifinală la Hong Kong, învins în decisiv de Bublik, viitorul campion), Sebastian a trecut ca un tăvălug și de acesta, 6-1, 6-4.
Cu doar două seturi pierdute în 7 partide în 2026, Baez va lupta în ultimul act cu Jakub Mensik, campionul de la ATP 1000 Miami de anul trecut (când l-a învins pe Djokovic, 7-6, 7-6). Pentru a ajunge în ultimul act, tânărul de 20 de ani din Cehia a dispus în "careul de ași" de la Auckland de Fabian Marozsan, scor 7-6, 4-6, 6-1.
Indiferent de rezultatul finalei, Sebastian Baez pare să traverseze forma carierei și se anunță un jucător de urmărit la Australian Open. El va debuta la Melbourne contra "mașinii de ași" Mpetshi Perricard și, dacă va trece de uriașul francez, tabloul i se va deschide: Darderi și Khachanov/Michelsen îi vor fi probabil următorii adversari, înainte de o eventuală optime cu Jannik Sinner, campionul ultimelor două ediții.
Probabil că într-un duel cu italianul nu va avea mari șanse, dar Baez are argumente suficiente pentru a ajunge în acea fază a competiției, ceea ce ar însemna cea mai bună prestație într-un turneu de Grand Slam (până acum, reperele carierei la nivel de turnee majore sunt tururi 3 la US Open 2023 și Australian Open 2024).
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo