Ana Bogdan, cap de serie numărul 1 în calificările de la Australian Open, s-a calificat în finala rundei preliminare din cadrul primului turneu major al noului sezon competițional. Bogdan, ocupanta locului 96 WTA, a învins-o în turul doi pe australianca Belinda Woolcock, locul 295 WTA, scor 6-2, 6-3. Pentru un loc pe tabloul principal, Ana se va duela cu favorita numărul 3, americanca Ann Li, locul 142 WTA.
Pe tabloul feminin al calificărilor, Gabriela Ruse a reușit și ea să se califice mai departe, în turul al doilea al calificărilor. Ruse, ocupanta locului 181 WTA, s-a impus în fața americancei Maitane Usue Arconada, locul 131 WTA, scor 6-7, 7-5, 6-4, la capătul unui meci maraton de două ore și 31 de minute de joc. Pe de altă parte, Patricia Țig a cedat în primul tur al calificărilor în fața canadiencei Annie Leylah Fernandez, scor 6-2, 6-3, după o oră și 30 de minute de joc.

Marius Copil s-a calificat și el mai departe

Roland Garros
"A fost un moment nepotrivit!" Ce planuri are Ana Bogdan după eliminarea de la Roland Garros
23/05/2022 LA 16:36
Singurul reprezentant român din calificările masculine de la Australian Open, Marius Copil, s-a calificat în turul al doilea al calificărilor după ce l-a învins pe jucătorul din Taiwan, Tung-Lin Wu, 230 ATP, scor 3-6, 7-6, 7-6, după două ore și 23 de minute de joc. În continuare, Copil îl va întâlni pe italianul Lorenzo Musetti (361 ATP).
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Tenis
Bogdan, eliminată de Azarenka în turul 1 la Roland Garros! Românca a servit pentru meci în setul 2
23/05/2022 LA 14:22
Roland Garros
Roland Garros | Istoria turneului de Grand Slam din capitala Franței
23/05/2022 LA 11:28