Dubla campioană de Grand Slam, Simona Halep, va avea o misiune dificilă la primul turneu de Grand Slam al anului. Sportiva noastră o va întâlni la Melbourne în turul inaugural pe Jennifer Brady, din Statele Unite ale Americii, ocupanta locului 49 WTA. Brady le-a învins la Brisbane, la începutul acestui sezon competițional atât pe Maria Sharapova, cât și pe liderul mondial din WTA, Ashleigh Barty.
Simona Halep și Jennifer Brady s-au întâlnit până în prezent în circuit o singură dată, la Toronto, anul trecut. Atunci, sportiva noastră s-a impus la capătul unui meci foarte disputat, încheiat cu victoria româncei, scor 4-6, 7-5, 7-6(5).

Ora de start a meciului dintre Simona Halep și Jennifer Brady

Tenis
Simona Halep, surpriză neplăcută în dimineața zilei în care a împlinit 30 de ani! Cine a vizitat-o
ACUM 8 ORE
Organizatorii primului turneu de Grand Slam al anului au anunțat programul pentru a doua zi de concurs la Melbourne. Simona Halep și Jennifer Brady vor intra pe teren marți dimineața, de la ora 10.00, meciul lor fiind primul din sesiunea de seară de pe arena Margaret Court. Înaintea acestui meci se va disputa pe MCA meciul dintre Tomljanovic și Sevastova. Dacă va trece de Brady, Simona o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Misaki Doi și Harriet Dart, jucătoare venită din calificări.
Simona Halep a jucat finala de la Melbourne în 2018 și a pierdut dramatic în trei seturi în fața danezei Caroline Wozniacki. Din cele 9 participări la Australian Open, Simona a fost eliminată încă din primul tur în patru ocazii. Paula Ormaechea (2102), Sloane Stevens (2013), Shuai Zhang (2016) și Shelby Rodgers (2017) sunt fetele care au reușit să o trimită repede pe Simona acasă.
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro. Vodafone este sponsorul transmisiunilor Eurosport de la turneele de tenis de Grand Slam. Urmărește Australian Open pe Eurosport, acasă prin canalele din grila UPC sau oriunde, pe mobil, prin Vodafone TV.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Tenis
Simona Halep are antrenor nou! Prima reacție a tehnicianului: "Am așteptări mari, trebuie să revină"
ACUM 11 ORE
Tenis
Simona Halep a dat cărțile pe față! De ce s-a încheiat colaborarea cu Darren Cahill, după 6 ani
ACUM 12 ORE