Martina Navratilova, "cu tunurile" pe Novak Djokovic la Australian Open: "Cineva tot trebuie să-l bată!"

Novak Djokovic a încheiat sezonul 2022 excelent și a început 2023 cucerind titlul la Adelaide, însă s-a ales și cu o accidentare. Martina Navratilova e de părere că sârbul e mare favorit anul acesta la marile turnee, dar așteaptă ca cineva să pună piciorul în prag în fața ocupantului locului 5 ATP.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic a avut un start de an 2022 extrem de dificil, însă pe parcurs situația sârbului s-a redresat, iar finalul de sezon a fost de-a dreptul impresionant. Sârbul a câștigat Turneul Campionilor, iar în 2023 s-a impus la Adelaide, prima competiție pentru el din acest an. Totuși, Djokovic s-a ales și cu o accidentare care-i pune acum în pericol participarea la Australian Open.
Într-o intervenție la Tennis Channel înainte de întâlnirea dintre Novak Djokovic și Enzo Couacaud din turul doi al Australian Open, Martina Navratilova a intervenit și a transmis că sârbul este marele favorit pentru a câștiga cel puțin trei din cele patru turnee de Grand Slam din 2023, fără a menționa însă nimic despre accidentarea suferită de sârb.
CITEȘTE ȘI:

Martina Navratilova așteaptă ca Novak Djokovic să fie învins la turneele majore în 2023

"Șansele sunt de partea lui Novak Djokovic. Șansele sunt ca el să câștige unul, sau două, poate chiar trei Grand Slam-uri în acest an. Rafael Nadal rămâne marele favorit la Roland Garros, dar, în rest, Novak este, în opinia mea, favorit în celelalte trei turnee majore. Totuși, cineva tot trebuie să îl bată și să îl facă să plătească prețul maxim, dar în acest moment este favoritul covârșitor. Rămâne de văzut dacă cineva va lua atitudine în fața lui", a transmis Martina Navratilova.
Djokovic, nr. 5 mondial, afectat de zece zile de o accidentare la o coapsă, s-a calificat în turul al treilea la Openul Australiei, primul turneu de tenis de Grand Slam al anului, după ce l-a învins pe francezul Enzo Couacaud (191 ATP), cu 6-1, 6-7 (5/7), 6-2, 6-0. Djokovic, care a fost împiedicat anul trecut să joace la Australian Open din cauza refuzului de a se vaccina contra Covid-19, îl va înfrunta pe bulgarul Grigor Dimitrov (28 ATP) pentru un loc în optimile de finală. De zece ori s-au întâlnit cei doi în circuit, iar sârbul conduce cu 9-1, fără ca bulgarul să-l fi învins pe hard vreodată.
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
picture

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Sursa video: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo