Begu - Ruse la Australian Open, derby 100% românesc! Se întâmplă pentru a 11-a oară în ultimele două decenii

Australian Open 2025 începe peste doar câteva zile, iar România va avea 5 reprezentante pe tabloul principal. Astăzi, sportivele și-au aflat adversarele, iar sorții au decis ca Irina Begu și Gabriela Ruse să se înfrunte încă din primul tur. Acesta va fi al 11-lea duel 100% românesc la un Grand Slam, în ultimii 20 de ani.

Tragerea la sorți de la Australian Open - feminin. În ce secțiuni sunt Sabalenka, Swiatek și Gauff

Sursa video: Eurosport

Banner Gerovital
Banner GerovitalCredit imagine: Getty Images
Acest articol vă este oferit de Gerovital.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, va începe în doar câteva zile și toate privirile românilor vor fi ațintite în special pe duelurile celor 5 sportive ale noastre care sunt prezente în competiția feminină.
Astăzi a avut loc tragerea la sorți a tablourilor principale, iar reprezentantele României și-au aflat adversarele. Jaqueline Cristian va juca împotriva croatei Petra Martic (locul 132 WTA), în timp ce Sorana Cîrstea va avea un duel dificil în primul tur, cu Elina Svitolina, iar Anca Todoni o va înfrunta pe Qinwen Zheng, cap de serie numărul 5 și care a ajuns până în finală anul trecut.
Sorții au decis și un duel 100% românesc în turul 1, Irina Begu urmând să dea piept cu Gabriela Ruse, ceea ce înseamnă că România va avea sigur minim o reprezentantă în turul secund. Cele două sportive au mai fost adversare o singură dată, dar într-un turneu amical disputat la București, în 2020, pe zgură, când Ruse s-a impus în minim de seturi.
În schimb, în competițiile de Grand Slam, diferite jucătoare din România s-au mai întâlnit, în ultimii 20 de ani, de 10 ori. La Melbourne s-a mai întâmplat o singură dată, în 2021, când Sorana Cîrstea a dat în primul tur peste Patricia Țig, pe care a învins-o clar, cu 6-2, 6-1. Sori a trecut apoi și de Petra Kvitova, scor 6-4, 1-6, 6-1, dar a cedat în turul 3 în fața Marketei Vondrousova, scor 6-2, 6-4.

Cele mai multe dueluri 100 românești, la US Open

La Roland Garros, în ultimele două decenii, au avut loc două dueluri 100 românești. În 2011, în turul 2 s-au înfruntat Sorana Cîrstea și Alexandra Dulgheru. Cîrstea, care trecuse în manșa inaugurală de Patty Schnyder (6-1, 6-3), s-a impus cu 6-2, 7-5, dar a fost imediat eliminată, în turul următor, de Na Li, scor 6-2, 6-2.
Apoi, tot la Paris, în 2020, Simona Halep, care trecuse în primul tur de Sara Sorribes Tormo (6-4, 6-0), a dat în turul 2 peste Irina Begu, care o învinsese pe Jil Teichmann (6-4, 4-6, 6-3). Fostul lider WTA a câștigat duelul românesc cu 6-3, 6-4 și a ajuns apoi până în turul 4, unde a cedat în fața Igăi Swiatek, scor 6-1, 6-2.
De-a lungul ultimilor 20 de ani, și la Wimbledon au avut loc două partide în care s-au înfruntat jucătoare din țara noastră. Mai întâi, în 2009, Edina Gallovits-Hall a cedat în primul tur în fața Soranei Cîrstea, cu scorul de 5-7, 1-6, această din urmă ajungând până în turul 3, unde a pierdut în meciul cu Victoria Azarenka.
Ulterior, în 2019, după ce o învinsese pe Aliaksandra Sasnovich (6-4, 7-5), Simona Halep a întâlnit-o în turul 2 pe Mihaela Buzărnescu, în fața căreia s-a impus în 3 seturi, scor 6-3, 4-6, 6-2. Simona a reușit apoi să câștige trofeul, adjudecându-și al doilea său titlu de Grand Slam.
Cele mai multe dueluri 100% românești care au avut loc, în ultimele decenii, în competițiile de Mare Șlem, s-au desfășurat la US Open. În 2008, Raluca Olaru a trecut în primul tur de Edina Gallovits-Hall, scor 6-0, 6-2.
Apoi, în 2011, Monica Niculescu a întâlnit-o în turul 2 pe Alexandra Dulgheru, de care a trecut cu 6-3, 6-0, pentru a ajunge până în turul 4, unde a cedat în două seturi în fața lui Angelique Kerber.
În 2016, la New York, au avut loc două meciuri în care protagoniste au fost două jucătoare din România. În primul tur, Ana Bogdan a trecut de Sorana Cîrstea, în trei seturi, scor 0-6, 7-5, 6-2. Apoi, Ana a înfruntat-o pe Monica Niculescu, în fața căreia a cedat cu 0-6, 1-6.
Ultima partidă de acest fel de la US Open a avut loc în 2017, în turul 2, când Ana Bogdan și Monica Niculescu s-au reîntâlnit, aceasta din urmă adjudecându-și din nou victoria, de această dată în trei seturi, scor 2-6, 6-3, 3-6.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol