La ce ore joacă Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse în turul 2 la Australian Open! Programare de gală pentru Gabi
Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse sunt cele două sportive din România care s-au calificat în turul 2 la Australian Open 2025. Jucătoarele noastre vor reveni pe teren joi dimineață, iar organizatorii au anunțat acum programul, Ruse urmând a juca în sesiunea de seară, pe una dintre arenele centrale de la Melbourne.
Jaqueline Cristian în turul 2 la Australian Open, după un thriller fantastic. Așa a închis meciul
Sursa video: Eurosport
Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse sunt cele două sportive din România care s-au calificat în turul 2 la Australian Open 2025, ele urmând a reveni pe teren joi dimineață, în cea de-a 5-a zi de competiție.

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Jaqueline Cristian, care a învins-o în primul tur pe Petra Martic, scor 2-6, 6-4, 6-7 (7), după două ore și 36 de minute de joc, o va înfrunta în turul 2 pe Lucia Bronzetti (locul 76 WTA). Italianca a învins-o în manșa inaugurală pe favorita nr. 21 de la Melbourne, Victoria Azarenka, scor 6-2, 7-6 (2).
Conform organizatorilor, duelul dintre Cristian și Bronzetti, cea de-a cincea confruntare directă dintre cele două jucătoare, va avea loc joi dimineață, nu înainte de ora 05:30 (ora României). Partida este programată pe terenul 13, fiind al treilea meci al zilei, după Danka Kovinic - Dayana Yastremska și Gabriel Diallo - Karen Khachanov.
Gabi Ruse joacă în sesiunea de seară la Australian Open
În schimb, Gabriela Ruse va evolua în sesiunea de seară, pe una dintre arenele centrale de la Melbourne. Românca de pe locul 125 WTA, care a trecut în primul tur de Irina Begu, scor 6-4, 6-0, o va înfrunta mâine dimineață pe Madison Keys, cap de serie nr. 19.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/14/4082286-82783368-2560-1440.png)
Begu v Ruse - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
Americanca a învins-o în manșa inaugurală pe Ann Li (locul 84 WTA), cu scorul de 6-4, 7-5, iar acum va juca în premieră împotriva lui Ruse.
Partida dintre cele două va avea loc pe arena Margaret Court, în startul sesiunii de seară, adică de la ora 10:00 (ora României). Anterior pe același teren se vor mai disputa meciurile dintre Emma Navarro - Xiyu Wang și Taylor Fritz - Cristian Garin.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)