Alcaraz și Sinner pot egala un record fabulos la Australian Open! Doar Djokovic și Nadal au mai reușit așa ceva în istorie

Carlos Alcaraz și Jannik Sinner vor fi de departe mari favoriți să ajungă în finală la Australian Open, iar dacă vor reuși acest lucru vor egala un record incredibil, deținut de Novak Djokovic și Rafa Nadal. Cei doi titani sunt singurii din istorie care au fost adversari în 4 finale de Grand Slam consecutive, iar cei mai buni jucători din lume la ora actuală le pot călca pe urme.

Rezumtatul partidei Jannik Sinner - Carlos Alcaraz, din finala US Open 2025

Sursa video: Eurosport

Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au câștigat ultimele 8 turnee de Grand Slam (câte 4 fiecare), instaurând o hegemonie de necontestat în circuitul ATP. La cum au arătat cei doi în 2025, există puține premise că un alt jucător va putea să cucerească un titlu major în viitorul apropiat, în condiții normale, în care cei mai buni jucători din lume vor fi sănătoși.
Alcaraz și Sinner au reluat deja pregătirile pentru sezonul următor și următoarea lor confruntare ar putea fi în finala Australian Open, primul Grand Slam al anului viitor, până la startul căruia a mai rămas fix o lună. Dacă Sinner și Alcaraz își vor disputa trofeul la "Openul Vesel", ceea ce e foarte probabil, se va marca un moment aparte în istoria tenisului.

Carlos Alcaraz și Jannik Sinner vor fi față în față cu istoria la Australian Open 2026

Cei doi au fost adversari în precedentele 3 finale majore (Alcaraz a câștigat în acest an la Roland Garros și US Open, iar Sinner la Wimbledon). Un ultimu act între iberic și italian la Melbourne ar însemna că aceiași jucători își dispută 4 titluri de Grand Slam consecutive abia pentru a doua oară în istorie.
Primii au fost legendarii Rafa Nadal și Novak Djokovic, care s-au întâlnit în finalele de la Wimbledon și US Open din 2011 și cele de la Australian Open și Roland Garros din 2012. Sârbul le-a câștigat pe primele 3, iar "Matadorul" a oprit seria la Paris.
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz vor fi față în față cu istoria și din alte puncte de vedere la primul Grand Slam din 2026. Italianul a câștigat precedentele două ediții și ar putea deveni abia al doilea jucător din "Era Open" care leagă 3 succese la rând. Singurul care a mai reușit așa ceva a fost Novak Djokovic, în două rânduri: 2011, 2012 și 2013, respectiv 2019, 20220 și 2021. Ken Rosewall, Guillermo Vilas, Mats Wilander, Ivan Lendl, Jim Courir, Andre Agassi și Roger Federer (de două ori) sunt ceilalți jucători care au reușit să câștige câte două titluri consecutive la "Openul Vesel", deci Sinner i-ar putea depăși la acest capitol dacă va ridica din nou marele trofeu deasupra capului în ianuarie.
De partea cealaltă, Carlos Alcaraz are ocazia de a stabili un record fabulos. Ibericul a câștigat câte două titluri la Roland Garros, Wimbledon și US Open, dar Australian Open a fost până acum "călcâiul lui Ahile" pentru el. Elevul lui Juan Carlos Ferrero a participat de 4 ori la turneul de la Antipozi și niciodată nu a trecut de sferturile de finală, fază pe care a atins-o la ultimele două ediții: în 2024 a fost învins de Alexander Zverev, iar în acest an a pierdut contra lui Novak Djokovic.
Dacă va cuceri titlul la Australian Open, Carlos Alcaraz va deveni cel mai tânăr jucător din istorie care își trece în palmares toate cele 4 turnee de Grand Slam. Deocamdată, acest record îi aparține lui Rafael Nadal.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a... vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo