Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Australian Open | Debut de vis pentru puștiul-minune al tenisului spaniol

Cezara Paraschiv

Publicat 09/02/2021 la 04:38 GMT+2

Australian Open 2021: la 17 ani, Carlos Alcaraz a obținut prima victorie a carierei pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem, calificându-se în turul doi, acolo unde va juca împotriva învingătorului partidei dintre Hubert Hurkacz (30 ATP) și Mikael Ymer (95 ATP).

Carlos Alcaraz, en el ATP Melbourne

Credit imagine: Getty Images

Unul dintre cei șapte debutanți aflați la startul tabloului principal la simplu masculin, Carlos Alcaraz (17 ani, 141 ATP), a reușit o victorie clară, 6-1, 6-4, 6-4 în fața lui Botic Van de Zandschulp. Spaniolul luat sub aripa protectoare de fostul număr unu mondial Juan Carlos Ferrero a dominat duelul jucătorilor veniți din calificări, terminând partida cu raport pozitiv, 26 lovituri câștigătoare, 23 greșeli neforțate.
Australian Open - UNIBET
Alcaraz a pierdut doar 10 puncte în primul set disputat în carieră la un Grand Slam, desprinzându-se la 1-0 pe tabelă în doar 22 de minute. Tânărul spaniol și-a pierdut serviciul o singură dată de-a lungul meciului, fiind egalat de la 2-0 la 3-3 în setul doi, păstrându-și concentrarea pe întreaga durată a duelului.

Australian Open 2021: Alcaraz fusese motiv de îngrijorare pentru federația sa

Federația spaniolă de tenis și-a făcut probleme în ceea ce îl privește pe tânărul său jucător, după ce Alcaraz a fost plasat în carantină 14 zile în camera de hotel, la fel ca alți peste 70 de sportivi.
Cea mai puternică federație națională de tenis non-deținătoare de turneu de Grand Slam a intervenit pe lângă Tennis Australia, solicitându-le colegilor de la Melbourne să acorde o atenție deosebită situației lui Carlos Alcaraz, care la 17 ani se afla în fața debutului la un turneu de Mare Șlem al seniorilor. Forul spaniol pleda pentru jucătorul său, atrăgând atenția că "detenția", cumulată cu tinerețea și lipsa de experiență, îi pot compromite acestuia șansele pentru întreg sezonul, îl pot duce la accidentări și pot avea consecințe serioase și pe plan mental, după cum vă prezentam aici.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo