Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Djokovic e Cristiano Ronaldo al tenisului!" Mouratoglou a făcut analiza înainte de semifinalele Australian Open

Dani Morar

Actualizat 25/01/2024 la 18:26 GMT+2

Novak Djokovic va juca împotriva lui Jannik Sinner, în semifinalele Australian Open. Patrick Mouratoglou îl vede pe sârb drept "Cristiano Ronaldo al tenisului", antrenorul făcând câteva comparații interesante.

Novak Djokovic "zburdă" cu Taylor Fritz și ajunge în cea de-a 11-a semifinală la Melbourne

Novak Djokovic își poate îmbunătăți recordurile la Australian Open, dar pentru asta mai are de trecut două hopuri. Sârbul va juca împotriva lui Jannik Sinner în semifinalele turneului, într-o partidă programată nu mai devreme de ora 5:30, ora României.
Betano - Australian Open 2024
Toată emoția de la Australian Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Patrick Mouratoglou l-a comparat din nou pe Nole cu Roger Federer și a tras câteva paralele în lumea fotbalului. Antrenorul crede că elvețianul are un stil asemănător cu al lui Messi, în timp ce liderul mondial se aseamănă cu Cristiano Ronaldo datorită muncii pe care o depune la antrenamente și în meciurile oficiale.
"Vorbeam cu un prieten de al meu ieri și spuneam că Federer e ca Messi, iar Djokovic e Ronaldo. De ce? Pentru că Federer e un talent pur și simte ceea ce are de făcut. Pe când Djokovic e super muncitor și e foarte atent la fiecare detaliu.
Nu am văzut pe nimeni în istorie să se afle în topul jocului la 36 de ani, așa cum o făcea la 26 sau 28 de ani. E o întreagă carieră până ajungi acolo în vârf. Cred că dezbaterea despre GOAT e complet moartă după ce a făcut Nole anul trecut, trei Grand Slamuri plus o finală", a transmis Mouratoglou pe Instagram.
Citește și:

Boris Becker știe cine câștigă între Novak Djokovic și Sinner, la Australian Open

Novak Djokovic - Jannik Sinner va fi prima semifinală de la Australian Open, iar duelul se anunță electrizant. Sârbul a avut câteva partide în care s-a chinuit la actuala ediție, dar are o experiență net superioră față de italian, care a ajuns în penultimul act fără să piardă set.
Specialiștii se întrec în predicții cu privire la modul în care ar putea arăta confruntarea așteptată de toată lumea, iar Bosis Becker este ultimul nume mare ca a prefațat partida. Antrenorul lui Holger Rune crede că victoria îi va reveni jucătorului care își va dori mai mult și care se va adapata cel mai bine condițiilor de la ora meciului, subliniind că Djokovic are un ușor avantaj.
"Între Jannik și Novak, va câștiga cine își dorește cel mai mult victoria. Va fi ca un meci de șah în mare viteză. Vor fi schimburi foarte lungi și intense. Ar putea fi foarte cald și cine știe să se adapteze cel mai bine va face diferența. Nole se pricepe foarte bine la asta, Sinner este încă un necunoscut din acest punct de vedere.", a spus Becker pentru Gazzetta dello Sport.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo